Livae Nanjikana şi Junior Qoloni au fost găsiţi în largul coastei Papua Noua Guinee după ce o furtună le-a împins barca în largul mării, iar bateria GPS-ului li s-a descărcat.

 

Ca să supravieţuiască, cei doi s-au hranit cu portocalele pe care le luaseră cu ei, cu nuci de cocos pe care le-au găsit plutind în ocean şi cu apă de ploaie.

 

“După câteva zile, pentru că ne-am rugat, Dumnezeu ne-a dat acest gând de a construi un dispozitiv pentru a naviga. Aşa că am construit o structură asemănătoare cu un catarg folosind vâsle şi pânze şi am pornit în larg urmând direcţia vântului”, a declarat Nanjikana pentru AFP.

 

Un pescar i-a găsit în cele din urmă şi i-a dus în siguranţă în Papua Noua Guinee, unde pregătesc acum demersurile pentru a ajunge acasă.

 

“Nu am avut nicio idee despre ce se întâmpla în timp ce eram acolo. Nu am auzit nimic despre Covid sau despre orice altceva. Aştept cu nerăbdare să mă întorc acasă, dar cred că a fost o pauză plăcută de la toate”, a declarat Nanjikana pentru The Guardian.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/pacific.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/pacific-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Livae Nanjikana şi Junior Qoloni au fost găsiţi în largul coastei Papua Noua Guinee după ce o furtună le-a împins barca în largul mării, iar bateria GPS-ului li s-a descărcat.   ...