Pentru sezonul rece, Ministerul Sănătăţii intenţionează imunizarea unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire prin utilizarea a unui număr de aproximativ 2 milioane de doze de vaccin gripal.

Ministerul a încheiat semnarea contractului în baza căruia vor fi livrate primele 300.000 doze de vaccin gripal, urmând ca în perioada imediat următoare să fie livrate alte 1.000.000 de doze pentru continuarea imunizărilor.

Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se va face în mai multe tranşe. Ulterior, direcţiile de sănătate publică vor trimite dozele de vaccin cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare în vederea începerii imunizărilor.

„Deşi procedura anuală în baza acordului cadru încheiat în 2019 pentru achiziţia vaccinului gripal a fost finalizată în luna martie a acestui an, eu când am ajuns în minister nu era semnat niciun contract. Am cerut să se realizeze toate demersurile legale pentru semnarea contractelor şi începerea în regim de urgenţă a campaniei de vaccinare antigripală gratuită. Avem posibilitatea creşterii cantităţii de vaccin cu alte 700.000 de doze, până la cantitatea de 2 milioane de doze, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi cerere”, a declarat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Conform medicilor, o persoană care s-a vaccinat anti-COVID şi face parte din categoriile la risc, poate primi şi vaccinul gripal.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/vaccin-gripa-porcina.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/vaccin-gripa-porcina-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Pentru sezonul rece, Ministerul Sănătăţii intenţionează imunizarea unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire prin utilizarea a unui număr de aproximativ 2 milioane de doze de vaccin gripal. ...