Au făcut ce-au făcut şi ne-au divizat. Iarăşi !

Ne-au împărţit, idiot, în vaccinaţi şi nevaccinaţi.

Pe urmă, ne-au învrăjbit între noi pentru că asta era, de fapt, manevra.

Pe primii i-au numit băieţi buni şi i-au mângâiat pe creştet cu o mână, iar cu cealaltă au ascuns la spate bastonul fricii, aşa, ca să-l aibă la îndemână.

Pe ceilalţi, nici măcar băieţi răi nu le-au zis, ci i-au numit direct, ritos dar tembel, proşti sau, mă rog, analfabeţi funcţional.

Deh, ştaiful diriguitorilor de azi care sunt, nu-i aşa, nişte „scholars”.

Aiurea, la origine, nişte anonimi pierduţi printre propriile neputinţe de toate felurile, agăţaţi profesional pe o ierarhie obscură, corigenţi impostori, absolvenţi de facultăţi de după colţ, doctori în nimic.

Asta până mai ieri, că azi sunt plini de ifose, închipuiţi, intriganţi, parşivi, putori, aroganţi, mincinoşi, parvenind prin aşa-zisa politică în stăpânii noştri.

„Şefii la ţară”, cum ar veni…

Pentru ei democraţia, drepturile, libertăţile oamenilor sunt doar nişte noţiuni vagi al căror conţinut îi priveşte doar dacă se referă la ei şi la privilegiile lor.

Ei bine, cei pe care i-am descris aşa cum îi văd eu, au desfiinţat certificatul verde. Pur şi simplu !

Ce UE, ce discriminare, ce vrăjeli d-astea, dă-le de-a dura !

Şi uite-aşa, cei care se puteau mişca şi trăi liber că aşa s-au născut, demonstrând prin testare că sunt sănătoşi în sensul că sunt neinfectaţi, au fost consemnaţi ca proscrişi.

Deci, ăştia care sunt neinfectaţi trebuie închişi în case, iar vaccinaţii a căror stare de imunizare este incertă, au liber la toate.

Păi, unii dintre ei nu pot să se vaccineze pentru că le este contraindicat din cauza afecţiunilor medicale.

Alţii, n-au de ce să se vaccineze, cel puţin o perioadă, pentru că dezvoltă anticorpi pe cale naturală în urma infecţiei, nivelul lor fiind suficient pentru a-i proteja la fel de natural.

E adevărat, mai există cei care sunt adepţii conspiraţionismului sau care nu vor ei să se vaccineze că… de-aia. Treaba lor !

Pe toţi, corifeii puterii îi consideră leproşi.

Mai rămâne să stabilească unde să facă leprozeria, să-i bage acolo şi gata, soluţia-i finală.

Aşa gândesc ei că ar curăţa şi pune la adăpost societatea de bolnavi cronic, de cei sănătoşi neobedienţi prosteşte şi de cârcotaşi.

Nişte jegoşi…

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/valeriu-suhan-editorialist-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/valeriu-suhan-editorialist-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Au făcut ce-au făcut şi ne-au divizat. Iarăşi ! Ne-au împărţit, idiot, în vaccinaţi şi nevaccinaţi. Pe urmă, ne-au învrăjbit între noi pentru că asta era, de fapt, manevra. ...