Administraţia pentru produse terapeutice din Australia (TGA) raportează, de asemenea, că are în vedere alte două vaccinuri chinezeşti, SinoPharm şi CanSino, Sputnikul rusesc şi Covaxinul indian. Grupul de opt universităţi majore a salutat decizia, care va simplifica procedurile de intrare pentru studenţi din multe ţări în afară de China şi de India, precum Indonezia, Filipine şi Nepal. Studenţii vor trebui să rămână în carantină timp de două săptămâni

Premierul din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern, a anunţat că va schimba strategia „zero Covid”, care nu a reuşit să oprească răspândirea virusului în Auckland: este necesară o nouă abordare, a explicat prim-ministrul, un model care să ţină cont de ratele de vaccinare. De luni de zile, ţara a fost protejată de pandemie datorită unei închideri riguroase a graniţelor, care le-a permis neo-zeelandezilor să ducă o viaţă aproape normală.

Dar, în august, a apărut la Auckland un caz al variantei Delta şi a trebuit să se pună în aplicare măsuri de lockdown; cele două milioane de locuitori din cel mai mare oraş al ţării au fost închise timp de şapte săptămâni, iar lockdown-ul naţional a fost ridicat doar la începutul lunii septembrie.

Ardern a recunoscut că varianta Delta extrem de contagioasă şi trebuie acceptată: „Chiar şi cu restricţiile pe termen lung pe care le-am impus, în mod clar nu am atins nivelul zero”.

Ardern a explicat că măsurile s-ar putea încheia atunci când 90 la sută din populaţia vaccinabilă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/7616496-ap-mediafax-foto-ap.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/7616496-ap-mediafax-foto-ap-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Administraţia pentru produse terapeutice din Australia (TGA) raportează, de asemenea, că are în vedere alte două vaccinuri chinezeşti, SinoPharm şi CanSino, Sputnikul rusesc şi Covaxinul indian. Grupul de opt universităţi majore a salutat decizia, care va...