Situaţie epidemiologică periculoasă la Dinamo, după ce antrenorul italian Dario Bonetti, 60 de ani, a anunţat că are Covid, prin intermediul avocatului său, iar echipa ar putea intra în carantină.

Astfel, jucătorii, care astă-seară (ora 19.00) trebuie să intre pe teren contra celor de la FC Botoşani, ar putea fi supuşi unor teste rapide. 

Reprezentantul tehnicianului a emis şi un comunicat legat de situaţia antrenorului italian, care nu a semnat încă rezilierea cu roş-albii şi ţine blocat postul de antrenor principal. Asta în timp ce conducerea l-a dat absent nemotivat de la antrenamente.

Iată comunicatul integral:

„Scriu în numele clientului meu, dl. Dario Bonetti, antrenor la Dinamo 1948 Bucureşti, pentru a clarifica situatia contractuala dintre parti.
Pe 14 septembrie 2021, clientul meu a fost contactat de dl. Muresan şi i s-a spus să nu meargă la antrenamentul de după-amiază, deoarece fusese demis, fără nicio comunicare formală.
Pe 15 septembrie a fost contactat pentru semnarea acordului de reziliere de comun acord.
Nu este adevărat că nu s-a prezentat la antrenamente, situaţia era foarte clară şi prezentată de toată presa, auzise deja de demiterea sa, era că Dinamo îl înlocuise.

Ceea ce aflăm astăzi despre faptul că nu s-a prezentat la antrenament nu este altceva decât o simplă încercare a societăţii de a-l demite fără a plăti nimic, având în vedere eşecul de a obţine semnarea rezilierii de comun acord.

Deşi am primit asigurări verbale de la Dinamo cu privire la irelevanţa rezultatelor pentru primele douăsprezece jocuri (din care 2 victorii şi 6 înfrângeri), clientul meu a fost informat despre demitere cu efect imediat, marţi 14/09/21, fără să se conformeze cu formalităţile prevăzute de art. 8 din contract.

Ni s-a spus: „Numai rezultatele din meciuri contează: cu un total de 6 puncte câştigate cu un total de 24 de puncte, Dinamo se află astăzi pe un loc retrogradabil direct, cu consecinţe economice şi sportive dezastruoase; în plus, ultimele câteva jocuri au arătat o echipă lipsită de capacitatea de a fi competitivă”, comunicare semnată de Silviu Cârmaciu (n.r. Cârmaciu este mâna dreaptă a lui Nicolae Badea, un absolvent al Colegiului Naţional de Apărare licenţiat în finanţe bănci. L-a reprezentat pe Nicolae Badea în 2013, în momentul în care s-a făcut trecerea acţiunilor de la fostul lider la Negoiţă), cu exemplare la Iuliu Paul Mureşan si Răzvan Zăvăleanu.

Domnul Bonetti îşi rezervă dreptul de acum înainte să acţioneze în locurile corespunzătoare pentru deteriorarea imaginii, în urma declaraţiilor false ale dl. Muresan, lansate astăzi la o conferinţă de presă”.

Conducerea dinamovistă, în frunte cu preşedintele Iuliu Mureşan, îi cere lui Bonetti să accepte rezilierea contractului. Dinamo nu poate angaja alt antrenor cât timp Bonetti are contract valabil. Pe lista roş-albilor se află un alt italian, Cristiano Bergodi, dar şi un român, Mircea Rednic.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/dario-bonetti.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/dario-bonetti-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Situaţie epidemiologică periculoasă la Dinamo, după ce antrenorul italian Dario Bonetti, 60 de ani, a anunţat că are Covid, prin intermediul avocatului său, iar echipa ar putea intra în carantină. Astfel, jucătorii, care astă-seară...