Sheriff Tiraspol, aflată în premieră în faza grupelor, a trecut de vicecampioana Ucrainei, Şahtior Doneţk, pregătită de Roberto De Zerbi, fost jucător la CFR Cluj.

Ajax Amsterdam şi Manchester City au obţinut victorii la scor, miercuri seara, în prima etapă a grupelor noului sezon al Ligii Campionilor la fotbal.

Ajax a surclasat campioana Portugaliei, Sporting Lisabona, cu 5-1, chiar pe ”Jose Alvalade”, ivorianul Sebastien Haller marcând patru goluri pentru ”lăncieri”, care aveau deja 2-0 după zece minute.

Manchester City, finalista din sezonul trecut, a dispus de RB Leipzig cu 6-3 pe Etihad Stadium, francezul Christopher Nkunku reuşind un hat-trick pentru vicecampioana Germaniei. Golurile echipei antrenate de Pep Guardiola au fost înscrise de Nathan Ake, Riyad Mahrez, Jack Grealish, Joao Cancelo şi Gabriel Jesus, la care se adaugă şi autogolul lui Nordi Mukiele.

Liverpool a învins-o pe AC Milan cu scorul de 3-2, ”cormoranii” ratând şi un penalty prin Salah. Fikayo Tomori (autogol), Mohamed Salah şi Jordan Henderson au punctat pentru echipa pregătită de Jurgen Klopp, iar pentru rossoneri au înscris Ante Rebic şi Brahim Diaz. Portarul Ciprian Tătăruşanu a fost rezervă la oaspeţi.

Paris Saint-Germain a remizat cu FC Bruges, 1-1, în deplasare, în ciuda unui final în care a presat în căutarea golului victoriei. Leo Messi a fost titular în premieră la PSG şi a avut câteva acţiuni reuşite, între care şi un şut din unghi, respins de portar. Ander Herrera (15) a deschis scorul pentru vicecampioana Franţei, dar Hans Vanaken (27) a restabilit egalitatea.

Atletico Madrid şi FC Porto au încheiat nedecis, 0-0, într-un meci arbitrat de românul Ovidiu Haţegan. Otavio (Porto) a avut o bară.

Brazilianul Rodrygo a marcat golul victoriei lui Real Madrid la Milano, 1-0 cu Inter, în min. 89. Portarul Ionuţ Radu a fost pe banca de rezerve la echipa nerazzurra.

Rezultatele de miercuri:
Grupa A
FC Bruges – Paris Saint-Germain 1-1
Au marcat: Hans Vanaken 27, respectiv Ander Herrera 15.

Manchester City – RB Leipzig 6-3
Au marcat: Nathan Ake 16, Nordi Mukiele 28 (autogol), Riyad Mahrez 45+2 – penalty, Jack Grealish 56, Joao Cancelo 75, Gabriel Jesus 86, respectiv Christopher Nkunku 42, 51, 73.
Cartonaş roşu: Angelino (RB Leipzig) 79.

Grupa B
Atletico Madrid – FC Porto 0-0
Cartonaş roşu: Chancel Mbemba (Porto) 90+5.
Arbitru: Ovidiu Haţegan (România).

Liverpool – AC Milan 3-2
Au marcat: Fikayo Tomori (autogol) 9, Mohamed Salah 49, Jordan Henderson 69, respectiv Ante Rebic 42, Brahim Diaz 44.
Mohamed Salah a ratat un penalty în min. 14.

Grupa C
Beşiktaş Istanbul – Borussia Dortmund 1-2
Au marcat: Francisco Montero 90+4, respectiv Jude Bellingham 20, Erling Braut Haaland 45+3.

Sporting Lisabona – Ajax Amsterdam 1-5
Au marcat: Paulinho 33, respectiv Sebastien Haller 2, 9, 51, 63, Steven Berghuis 39.

Grupa D
FC Sheriff Tiraspol – Şahtior Doneţk 2-0
Au marcat: Adama M. Traore 16, Momo Yansane 62.

Inter Milano – Real Madrid 0-1
A marcat: Rodrygo 89.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/cristianodasilva.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/cristianodasilva-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Sheriff Tiraspol, aflată în premieră în faza grupelor, a trecut de vicecampioana Ucrainei, Şahtior Doneţk, pregătită de Roberto De Zerbi, fost jucător la CFR Cluj. Ajax Amsterdam şi Manchester City au obţinut victorii la...