Cristiano Ronaldo a deschis scorul în minutul 13 al primului său meci din Liga Campionilor, de după revenirea la Manchester United. Portughezul a fructificat o pasă venită în careu de la conaţionalul său, Bruno Fernandez.

United a rămas în 10 oameni, după ce, în minutul 35, Wan-Bissaka a primit cartonaşul roşu, după un fault dur.

Moumi Ngamaleu a egalat pentru Young Boys, în partea a doua, în minutul 66, cu un şut din prima, din interiorul careului.

Elveţienii au obţinut victoria în al 5-lea minut suplimentar, când Jordan Siebatcheu a deposedat un fundaş advers şi a marcat pentru 2-1.

Evoluţia din acest meci a însemnat pentru Cristiano Ronaldo egalarea recordului lui Iker Casillas la numărul de meciuri disputate de un fotbalist în Champions League (177). Totodată, portughezul a egalat performanţele lui Lionel Messi şi Karim Benzema, de a fi marcat în 16 sezoane consecutive în Liga Campionilor.

În partida jucată la Sevilla, germanul Karim Adeyemi (Salzburg) a ratat, în minutul 13, un penalty obţinut chiar de el.

Neamţul a recidivat peste 8 minute, fiind din nou faultat în careu. De data aceasta a executat croatul Luka Sucic, care a şi deschis scorul (0-1, min. 21).

Acelaşi Sucic a ratat însă, în minutul 37, penalty-ul obţinut tot de Karim Adeyemi.

După două lovituri de pedeapsă ratate şi una transformată, a venit rândul spaniolilor să aşeze mingea pe punctul cu var. Rakitic a transformat şi a egalat înainte de pauză (1-1, min 42).

În minutul 50, En Nesyri a primit al doilea galben şi a lăsat gazdele în inferioritate numerică.

În cele 40 de minute rămase ambele echipe au mai avut cel puţin câte două ocazii importante de fiecare parte, însă niciuna fructificată, meciul încheindu-se cu scorul de 1-1.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/cere7-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/cere7-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cristiano Ronaldo a deschis scorul în minutul 13 al primului său meci din Liga Campionilor, de după revenirea la Manchester United. Portughezul a fructificat o pasă venită în careu de la conaţionalul său, Bruno Fernandez. ...