„Am discutat un proiect de ordonanţă de urgenţă care stabileşte că angajaţii din instituţiile publice din zona asistenţei sociale vor trebui să facă dovada vaccinării său, în caz contrat, vor trebui să facă dovada unui test negativ sau dovada faptului că au trecut prin boală”, anunţă Florin Cîţu.

Premierul precizează că proiectul ordonanţei de urgenţă a fost discutat în şedinţa Guvernului în primă lectură.

„În ciuda accesului facil la vaccin, am constatat că există o diferenţă semnificativă între gradul de vaccinare în rândul personalului din centrele rezidenţiale şi cel al beneficiarilor. Vorbim de angajaţi care intră în contact direct cu persoane care au probleme de sănătate sau intră în contact cu copiii şi pot apărea situaţii în care persoane vulnerabile aflate în grija statului să fie puse în pericol exact de persoane plătite de stat pentru a le proteja”, spune ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Ea spune că, de exemplu, în cadrul serviciilor rezidenţiale destinate adulţilor cu dizabilităţi 90% dintre beneficiari sunt vaccinaţi, în timp ce personalul este vacciat în proporţie de 55%.

„Virulenţa valului patru ne obligă să luăm absolut toate măsurile necesare pentru a proteja viaţa şi sănătatea persoanelor din centrele de persoane cu dizabilităţi, copii şi bătrâni. Prevederile nou introduse (…) se referă la obligaţia furnizorilor de servicii sociale, publici şi privaţi, de a solicita personalului să prezinte o dovadă a vaccinării împotriva SArS-COV2, rezultat negativ săptămânal şi costurile testării vor fi suportate de către angajat dacă persoana în cauză se poate vaccina. În cazul personelor cu boli cronice sau alte afecţiuni petru care nu se recomandă vaccinarea, atuci acestea trebuie să prezinte dovadă de la medicul de familie şi costul aferent se suportă de către direcţiile de Sănătate Publică”, adaugă Turcan.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7665533-mediafax-foto-eduard-vinatoru-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7665533-mediafax-foto-eduard-vinatoru-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Am discutat un proiect de ordonanţă de urgenţă care stabileşte că angajaţii din instituţiile publice din zona asistenţei sociale vor trebui să facă dovada vaccinării său, în caz contrat, vor trebui să facă dovada unui test...