Băimăreanul Cristi Balaj susţine că este noul preşedinte de la CFR Cluj.

“Confirm înţelegerea cu CFR Cluj, aceasta urmează să fie parafată în perioada următoare. În urma discuţiilor cu acţionarii, am rămas plăcut impresionat de proiectele serioase pe care mi le-au prezentat, în mod sprecial de cel al înfiinţării unei academii de juniori care va aduce un plus valoare nu doar pentru viitorul clubului, cât şi pentru echipa naţională.

Discuţiile abordate au vizat atribuţiile funcţiei de preşedinte, iar singurul subiect legat de arbitraj a fost nevoia implementării sistemului VAR în România pentru a elimina greşelile majore.

Atenţia mea se îndreaptă acum şi către decizia WADA de a declara Agenţia Naţională Anti-Doping ca fiind neconformă până la adoptarea noii legi anti-doping.

Am decis ca preluarea funcţiei de preşedinte al CFR Cluj să fie făcută imediat după ce proiectul de lege în derulare intră pe făgaş normal în Parlament şi este asigurată procedura de urgenţă propusă în urma şedinţei de Guvern”, a scris Cristi Balaj pe reţelele de socializare.

Cristi Balaj este preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), instituţie cu care se află sub contract până în 2024. După ce a încheiat cu arbitrajul, Balaj o vreme a fost preşedinte la AJF Baia Mare.

Antrenorul Dan Petrescu anunţa zilele trecută că la CFR Cluj va veni un fost mare internaţional al României. Descrierea îi corespundea lui Florin Prunea. Fostul portar n-a fost însă acceptat de alte persoane din club. De asemenea, dorit de campioana ultimelor 4 ediţii din Liga 1 a fost şi Dani Coman, fost la Astra Giurgiu, acum la Hermannstadt, în divizia secundă.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/cristian-balaj-bogdan-danescu.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/cristian-balaj-bogdan-danescu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Băimăreanul Cristi Balaj susţine că este noul preşedinte de la CFR Cluj.'Confirm înţelegerea cu CFR Cluj, aceasta urmează să fie parafată în perioada următoare. În urma discuţiilor cu acţionarii, am rămas plăcut impresionat de proiectele serioase pe care...