Criza democraţiei începe să dea semne nu pentru că vorbim de derapaje totalitariste, ci pentru că poporul îşi pierde treptat încrederea în proprii săi reprezentanţi. Criza economică accentuată, facturile deja crescute şi imposibil de plătit pentru mulţi, fără a sacrifica un nivel decent de trai, cu toate asigurările unui guvern din ce în ce mai paralel cu realitatea, care guvernează o Românie virtuală, în care toţi ”fac politică” şi ne mint în legătură cu însăşi viaţa noastră, asigurîndu-ne că nimic din ce vedem nu-i adevărat şi de fapt avem ”creştere economică”, nu e decît picătura care a umplut paharul unei apatii aproape generalizate, a românului în raport cu politica. Politica nu mai e văzută drept o soluţie, ci o problemă. Românii s-au săturat, la propriu şi pe bună dreptate, de atîtea cicluri electorale fără rezultat, de atîtea şiruri de promisiuni neonorate, urmate de acuzaţii de ”dezastuoasă guvernare anterioară”, aduse reciproc, pe rînd.

Pînă acum, au avut parte de ”dezastrul guvernării” cam toate partidele, în afară de AUR, formaţiunea nou-apărută în oferta politică. Şi oamenii s-au lămurit şi săturat, pe rînd, de toţi. Dar, dacă pluralismul nu va mai fi perceput ca o ”cale bună”, care alta va fi socotită salvarea, decît un regim autoritar, de tipul celui al lui Putin? Norocul României e că, deşi sîntem predispuşi la autoritarism, slavă Domnului, nu se întrevede dictatorul. Anii rămaşi lui Ioahnnis nu-i ajung pentru aşa ceva şi, personal, eu cred că omul s-a şi săturat să mai conducă ţara. Pare plictisit de noi.

AUR-ul, alianţa politică ”new entry” n-a apucat să se osifice încă şi nici să se erodeze, dar are serioase probleme doctrinare şi o percepere extremistă şi excesivă, împotriva căreia nu luptă (aş spune că dimpotrivă). Postările pe internet nu fac întodeauna bine şi, după cum a dovedit-o eşecul USR-PLUS, numărul de like-uri la postări nu se adună, ci se repetă şi ele nu înseamnă neapărat şi număr de votanţi. A vota cu AUR nu înseamnă, pentru mulţi dintre alegători, neapărat o opţiune pentru guvernare. Instinctiv, românii nu agreează formule care să-i scoată, ori să pună sub semnul întrebării opţiunea europeană şi NATO a politicii externe, singurele lucruri bune care s-au cîştigat în această ţară, alături de libertatea presei şi cam singurele elemente care încep să definească reperele vieţii noastre, faţă de cenuşiul şi sărăcia ultimului deceniu de comunism.

Lumea e din ce în ce mai apatică şi mai lipsită de speranţă, dacă e să o aştepte de la cei pe care i-a investit cu votul ei. Partidele politice primesc subvenţii de la stat, au bani negri sau gri, de la oameni de afaceri din cercurile de interese apropiate lor, deci nu duc lipsă de fonduri pentru o reconstrucţie internă, dar nu se gîndesc să o facă, să se reseteze, să se apropie de alegătorii lor  şi să-şi lărgească adresabilitatea. A cheltui majoritatea fondurilor pe campanii de presă, în proximitatea alegerilor, e cam singurul lucru la care-i duce capul. Şi nu mai ajunge. 

Pe de altă parte, ceea ce s-a petrecut pe scena politică din România şi mai ales în culisele ei în ultimele zece zile de arată o repunere pe tapet, în toată splendoarea sa, a visului lui Ion Iliescu: un pluralism politic, ”în cadrul Frontului”. Alianţa nesemnată, dar funcţională între social-democraţi şi liberali e o bombă al cărei ceas ticăie şi va spulbera orice aşteptare a electoratului. Din ea, nu are nimeni de cîştigat, în afara premierului Cîţu şi a celui care-l împinge de la spate să cîştige şefia PNL-ului, preşedintele Klaus Iohannis. Aici nu e nicio viziune politică şi niciun proiect, în afara unui război în care orgoliile se împletesc cu răzbunarea. Ambele partide, dar mai ales liberalii, vor ieşi foarte şifonaţi din această ”afacere” politică, o tranzacţie practic, care a îngropat, sub interesele momentului, o întreagă istorie şi principii politice, vîndute ca o mînă de castane coapte. 

Chiar dacă alianţa conjuncturală între PNL şi PSD, care are ca miză numai susţinetea premierului Cîţu pentru cîştigarea preşedinţiei liberale se va rupe şi chiar dacă se va face brutal, prin ”moţiune de cenzură” pesedistă, presărată cu acuze, ea va lăsa urme. Ultimele zece zile au creeat o prăpastie de neîncredere între cele două partide şi propriul lor electorat. Ele şi-au lăsat în spate ideologia şi miturile fondatoare care le legitimau, pentru interes şi putere.

Nu mai avem nimic de ales şi nimic de sperat. Cu USR-PLUS, s-au lămurit şi mulţi dintre propriii lor susţinători – alianţa e prea slabă, conflictuală şi inegală în abordări, pentru a asigura o ”resetare” a României. Cu AUR, e cum am spus: rămîn nefrecventabili ca ”antieuropeni” şi nu se străduiesc, nu-i interesează să îndrepte lucrurile. Ar fi şi greu să dezlipeşti o asemenea etichetă, dar cu ea se poate trăi şi se poate face bine-mersi politică, după cum o dovedesc alte multe partide asemenea lor din Europa. Numai că nu vor ajunge, prea curînd, să guverneze. Şi ce ne mai rămîne? Să subscriem la întruparea visului lui Ion Iliescu, la un socialism liberal cu faţă umană. Cel puţin aşa arată lucrurile acum.

Realitatea politică nu mai răspunde proiecţiilor şi aşteptărilor electoratului. În România nu mai există de ani buni un pol creştin democrat şi nici un partid conservator consistent, cu o ofertă politică serioasă. Dar pot să apară, şi asta cît de curînd. Dacă Ludovic Orban pierde competiţia şi partidul liberal ajunge o ruină ca a unui burg transilvan, peste care domneşte ca într-un castel-muzeu Klaus Iohannis, ceea ce e absolut previzibil, rămîne ca din ruinele fortificaţiei o parte să fie folosite la clădirea uneia noi, cum s-a întîmplat de-a lungul istoriei.

Un alt partid, liberal, suveranist, de nuanţă conservatoare sînt sigur că ar avea o piaţă electorală asigurată, în condiţiile în care, în mai puţin de un an, guvernul Cîţu a ”vîndut” România, fără ca preţul vînzării să se simtă cumva în buzunarele românilor. Şi nu e numai sentimentul trădării, la mijloc. Mai e un cuvînt, de care oamenii politici se feresc, dar el e viu, mişcă şi se simte, în orice discuţie purtată cu un simplu cetăţean al acestei ţări: patriotismul. Pe români, îi doare ce se întîmplă cu ţara lor, nu doar ce se întîmplă în viaţa lor. Mai e puţin pînă în 2024, şi totuşi e timp destul, deşi nu există încă partidul care să traducă în ofertă politică această durere. Dar va veni, sînt sigur, momentul să existe. Pluteşte în aer.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7618878-mediafax-foto-andreea-alexandru-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7618878-mediafax-foto-andreea-alexandru-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Criza democraţiei începe să dea semne nu pentru că vorbim de derapaje totalitariste, ci pentru că poporul îşi pierde treptat încrederea în proprii săi reprezentanţi. Criza economică accentuată, facturile deja crescute şi imposibil de plătit pentru...