Pe de altă parte, este greu de crezut că a îndrăznit cineva din aceeaşi armată de slujitori să-i pună la dispoziţie lui Klaus Iohannis înregistrarea în care Ludovic Orban spune că PNL nu îi este dator acestuia, ci dimpotrivă. Nu cred că i-a oferit-o pentru că vorbele preşedintelui PNL au fost primite cu ropote de aplauze, nu ca aplauzele din obligaţie pe care le smulge cu greu preşedintele României atunci când îşi plimbă trufia îmbrăcată cu sacou alb şi cu papion la gât pe la paradele militare. Probabil că nu a îndrăznit nimeni să-i pună preşedintelui Iohannis înregistrarea cu aplauzele culese de domnul Orban, fiindcă i-ar fi stricat acestuia sfârşitul de săptămână. Or, aşa ceva chiar nu se face.

Palmele care l-au aplaudat pe Ludovic Orban în momentul în care acesta s-a răzvrătit public împotriva chiriaşului de la Cotroceni sunt, de fapt, palme pe obrazul acestuia. În sală nu era numai parlamentari, primari şi directori puşi în funcţii de PNL, ci şi simpli liberali, oameni care trăiesc dintr-o pensie sau dintr-un salariu modest şi care privesc consternaţi cum cresc preţurile la utilităţi şi la produsele alimentare de bază, şi cum Klaus Iohannis a dat o ţară întreagă peste cap doar pentru că el nu se mai satură de putere. Oameni care nu au de ce să ia poziţia ghiocelului atunci când vine vorba despre cel care se visează stăpânul absolut al României.

PNL nu înseamnă doar Florin Cîţu, Emil Boc, Rareş Bogdan, Alina Gorghiu, Raluca Turcan şi toţi cei care se fac preş atunci când Klaus Iohannis îi anunţă că vrea să-şi scoată muţenia la plimbare. PNL înseamnă şi profesorii din Dâmboviţa, şi asistentele medicale din Timiş, şi micii afacerişti din Constanţa, şi inginerii din Neamţ, şi muncitorii din Caraş-Severin. Şi aceştia sunt mult mai mulţi şi mult mai sinceri. Dacă liberalii nu-l mai înghit pe Klaus Iohannis, gândiţi-vă la românii care nu au votat la prezidenţiale din cauza lehamitei ori la cei care au votat cu PSD, USR-PLUS şi AUR.

Preşedintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, unul dintre susţinătorii lui Florin Cîţu, a spus la întâlnirea liberalilor ieşeni că ”festivalul acesta al democraţiei ne-a omorât”. Într-adevăr, campania electorală pentru alegerile interne, lungă şi violentă, a scos tot ce e mai rău din PNL, arătând opiniei publice adevărata faţă a partidului, nu cea plină de pudră şi de ruj pe care liberalii au purtat-o la alegerile europarlamentare, prezidenţiale, locale şi generale. Festivalul mitocăniei din PNL nu a arătat numai adevărata faţă a partidului, ci şi adevărata faţă a celui care ar trebui să fie preşedintele tuturor românilor. O faţă pe care liberalii dâmboviţeni nu s-au sfiit să o ia la palme.

Înalt PreaAroganţa Sa Klaus Iohannis nu doar că sapă vârtos la groapa PNL, ci reuşeşte cu un talent deosebit să-şi asigure un loc confortabil în cartea neagră a istoriei României.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7653093-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7653093-mediafax-foto-andreea-alexandru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Pe de altă parte, este greu de crezut că a îndrăznit cineva din aceeaşi armată de slujitori să-i pună la dispoziţie lui Klaus Iohannis înregistrarea în care Ludovic Orban spune că PNL nu îi este dator...