Preşedintele chinez, Xi Jinping, i-a cerut vineri cancelarului german, Angela Merkel, să promoveze, în cadrul Uniunii Europene, politici “corecte” faţă de China, informează postul public CCTV, citat de agenţia Reuters.

În cadrul unei conversaţii telefonice, Xi Jinping i-a cerut Angelei Merkel să susţină politici “corecte” ale Uniunii Europene faţă de China şi să faciliteze ratificarea Acordului Complet de Investiţii UE-China. Tratatul, semnat la sfârşitul anului 2020, nu a fost ratificat de Parlamentul European din cauza sancţiunilor aplicate de Beijing împotriva unor oficiali UE ca reacţie la sancţiuni ale Bruxellesului.

De asemenea, Xi Jinping a exprimat speranţă că va putea coopera cu Germania şi cu alţi membri ai comunităţii internaţionale pentru stabilizarea Afganistanului.

Guvernul Germaniei a confirmat că Angela Merkel şi Xi Jinping au discutat despre teme bilaterale, dar şi despre criza din Afganistan.

„Cancelarul Angela Merkel a vorbit astăzi prin telefon cu preşedintele Chinei, Xi Jinping. Cei doi lideri au discutat în principal despre evoluţiile din Afganistan. În plus, au discutat despre pandemie, despre relaţiile bilaterale, despre teme economice şi despre protejarea climei, în perspectiva conferinţei ONU. Au fost abordate şi alte teme internaţionale”, a transmis Guvernul de la Berlin, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu, vizualizat de MEDIAFAX.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/angela-merkel.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/angela-merkel-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele chinez, Xi Jinping, i-a cerut vineri cancelarului german, Angela Merkel, să promoveze, în cadrul Uniunii Europene, politici 'corecte' faţă de China, informează postul public CCTV, citat de agenţia Reuters. În cadrul...