Duminică, 12 septembrie, Gil Shaham va susţine un recital excepţional la Biserica Romano Catolică „Sfânta Treime”, fiind unul dintre cei mai buni violonişti contemporani din lume, câştigător de premii Grammy.

Gil Shaham este un artist desăvârşit din înalta ligă a muzicii clasice, poziţie confirmată inclusiv de câştigarea mai multor premii Grammy, un premiu Grand Prix du Disque, Diaspon d’Or şi Gramaphone Editor’s Choice şi, nu în ultimul rând, premiul Avery Fisher Carrer Grant pentru măiestria dovedită pe cele mai mari scene ale lumii.

La vârsta de 10 ani, Shaham a debutat ca solist la Jerusalem Symphony, dirijată de violonistul Alexander Schneider. După mai puţin de un an, Shaham a cântat cu cea mai importantă orchestră din Israel, Filarmonica Israelului, care a fost dirijată de Zubin Mehta. La vârsta de 11 ani, în 1982, Shaham a câştigat primul premiu la Concursul Claremont şi a fost admis la Şcoala Juilliard din New York.

A susţinut sute de recitaluri expresive pe cele mai mari scene ale lumii, o mare parte dintre ele fiind alături de orchestre de renume din Berlin, Boston, Chicago, Israel, Los Angeles, New York sau Paris, dovedind astfel măiestria de neegalat.

„Artistul ne va impresiona live la Sibiu prin tehnica impecabilă, căldura interpretării şi repertoriul vast, punctând opere de rezonanţă, ce poartă semnătura unor importanţi compozitori: Sebastian Bach, Sergei Prokofiev, Scott Wheeler, Max Raimi şi Reena Esmail”, anunţă organizatorii.

Marţi, 14 septembrie, pianista-minune Yuja Wang şi Mahler Chamber Orchestra, un colectiv nomad format din 54 de muzicieni, se alătură într-un regal al muzicii clasice pe scena Sălii Thalia.

Yuja Wang are o înţelegere muzicală acută şi o profunzime emoţională ce au consacrat-o drept unul dintre cei mai buni interpreţi din lume. Wang a atras atenţia internaţională pe scară largă în martie 2007, când a înlocuit-o din scurt pe Martha Argerich în spectacolul – Concertul pentru pian nr. 1 al lui Tchaikovsky cu Boston Symphony Orchestra.

Din acel moment, în doar câteva sezoane, lucra cu dirijori de cel mai înalt calibru.

Este puternic apreciată de critici pentru coloristica şi profunzimea interpretării, fiind descrisă în nenumărate rânduri ca „unul dintre cei mai talentaţi, captivanţi şi chiar fascinanţi artişti de pe scena mondială”.

Mahler Chamber Orchestra, unul dintre cele mai apreciate ansambluri pe plan mondial, a fost înfiinţat în 1997. De atunci funcţionează ca un colectiv nomad format din 54 de muzicieni din 20 de ţări, care se unesc pentru tururi în întreaga lume.

În ultimii ani, au participat la realizarea producţiei de operă Written on Skin, lansată la Festivalul d’Aix en Provence sub bagheta compozitorului George Benjamin. Sesiunea Mahler Chamber Orchestra din 2018/19 începe cu prezenţa sa anuală la Festivalul de la Lucerna.

În prima jumătate a sezonului, Mahler Chamber Orchestra participă la un turneu european extins, de zece concerte, cu renumitul dirijor Gustavo Dudamel; scoate în evidenţă opera compozitorului George Benjamin, cu spectacole la Filarmonica din Berlin şi la Elbphilharmonie Hamburg, în special prin capodopera sa, Scrispepiele. A câştigat premii importante de-a lungul timpului, inclusiv un premiu Beethoven Journey cu pianistul Leif OveAndsnes şi premiul “Diapason d’Or”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/whatsapp-image-2021-09-10-at-08-45-04-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/whatsapp-image-2021-09-10-at-08-45-04-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Duminică, 12 septembrie, Gil Shaham va susţine un recital excepţional la Biserica Romano Catolică „Sfânta Treime”, fiind unul dintre cei mai buni violonişti contemporani din lume, câştigător de premii Grammy. Gil Shaham...