„În temeiul art 20 din regulamentul şedinţelor comune, în calitate de lider de grup, vă rog, dle preşedinte de şedinţă, adăugarea unui nou punct, punctul 1 – stabilirea calendarului moţiunii de cenzură. Suntem în cadru constituţional. Azi citim moţiunea de cenzură. După 3 zile moţiunea trebuie dezbătută şi votată”, a cerut Ionuţ Moşteanu.

Preşedintele de şedinţă, liberalul Florin Roman, i-a cerut lui Moşteanu să evoce motivele excepţionale pentru care a făcut solicitarea.

„Un motiv mai temeinic decât Constituţia României nu poate exista pentru niciun român şi pentru niciun parlamentar”, a replicat Moşteanu.

Roman a refuzat propunerea USR PLUS, motivând că motivul invocat a fost discutat şi în şedinţa BPR de joi dimineaţă.

Supus la vot, în opoziţia parlamentarilor USR PLUS, proiectul ordinii de zi, fără punctul referitor la stabilirea calendarului moţiunii de cenzură, a fost adoptat cu 191 de voturi „pentru” şi 25 „contra”.

Preşedintelui de şedinţă, Florin Roman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor căruia Ludovic Orban i-a delegat atribuţiile, i s-a cerut să predea conducerea şedinţei preşedintelui Senatului, Anca Dragu.

„Îl rog pe dl Roman să părăsească sala, să o lase pe dna Dragu să conducă şedinţa”, a cerut Moşteanu.

Florin Roman a declarat închisă şedinţa şi a părăsit sala plenului.

Anca Dragu a redeschis şedinţa, locul lui Florin Roman fiind luat de alt vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Cristina Prună.

Supusă din nou la vot, propunerea lui Moşteanu a fost respinsă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/whatsapp-image-2021-09-09-at-16-09-14.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/whatsapp-image-2021-09-09-at-16-09-14-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„În temeiul art 20 din regulamentul şedinţelor comune, în calitate de lider de grup, vă rog, dle preşedinte de şedinţă, adăugarea unui nou punct, punctul 1 - stabilirea calendarului moţiunii de cenzură. Suntem în cadru constituţional....