Publicistul Ion Cristoiu afirmă că USR PLUS nu ar fi trebuit să se alieze nici cu AUR, nici cu PSD, ci să treacă în Opoziţie sancţionînd toate abaterile PNL şi UDMR de la idealurile anticorupţiei din România, dar nu a făcut-o pentru că se teme de viaţa grea pe care o are un partid care nu se mai află la butoanele puterii.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Presa de casă a USRPLUS, în cea mai mare parte Presa care a susţinut şi susţine Gaşca procurorilor puşi în slujba Binomului SRI-DNA, a declanşat împotriva PNL o campanie virulentă, eminamente tupeistă, menită a convinge că de opt luni, în Coaliţia de Guvernare, USRPLUS a fost Comandoul de Îngeri, formaţiunea de tip Robespierre pentru implementarea reformelor în Justiţie, pentru lupta împotriva Corupţiei şi, mai ales, pentru un alt fel de politică. Nu contest această imagine de frescă bizantină care se încearcă a se schiţa în ultimul timp de presa vîrîtă pînă-n gît în bătălia dintre Klaus Iohannis şi USRPLUS de partea USRPLUS. Din nefericire în această ciorbă de tăiţei care dă în clocot pe partea Dreaptă a scenei noastre politice şi-au băgat condeiele, o dată cu toată mîna, şi jurnaliştii independenţi. Ura faţă de Klaus Iohannis îi face să uite căldările de lături răsturnate în capul jurnaliştilor independenţi de liderii USRPLUS şi de maşinăria lor de pe Facebook şi aiurea. Şi pentru ce ne mînjeau cei de la USRPLUS? Pentru că îndrăzneam să susţinem ceea ce ei spun pe toate drumurile:

Că AUR nu e un partid fascist şi PSD, nu e Ciuma Roşie.

Nu contest această imagine de politicieni în rochiţe albe imaculate, pe care nu se vede, nici la telescop, un punct negru, deşi cazul Nataliei Morari din Republica Moldova, Icoana luptei împotriva corupţiei, care a făcut un copil cu unul dintre cei mai corupţi inşi din Europa de Est şi Centrală, şi ascuns acest lucru luni întregi, timp în care ea dădea de pămînt cu toţi corupţii, ne semnalează că acolo unde în public se manifestă radicalismul de ghilotină s-ar putea să fie o balegă morală.

Dacă după cele opt luni de guvernare USRPLUS a ajuns la concluzia că nu se poate guverna alături de PNL, pentru că PNL e un partid corupt, dedat mişmaşurilor, interesat în blocarea reformelor, de ce nu intră în Opoziţie USRPLUS? De ce trebuie să aiurească scena politică semnînd o Moţiune de cenzură cu de la AUR? De ce reclamă, zbierînd pe toate canalele, ajutorul PSD la votul pentru Moţiunea de Cenzură?

La emisiunea România9, de la TVR, de luni după-amiază, corect din punct de vedere profesional, Ionuţ Cristache a întrebat-o pe Cosette Chichirău <de cînd aveţi simpatie pentru Ciuma Roşie?>. Lidera USRPLUS a răspuns:

Moderator: Aaa, aţi reevaluat situaţia.

Cosette Chichirău: Etichetele derivă din acţiuni. Nu există rău sau bun în mod absolut. Noi ne aşteptam să facă bine pentru România.>

Prezent în studio, era cît pe-aci să cad de pe scaun de uimire. Pe vremea cînd PSD era la Guvernare, Cosette Chichirău a fost atît pe Facebook, cît şi la tribuna Parlamentului, una dintre cele mai înverşunate luptătoare anti-PSD. Folosind trucul transmisiei în direct cu telefonul mobil, ea îi fugărea pe PSD-işti prin Parlament, şi nu numai prin sală, ci şi prin anexe, pentru a-i pune în situaţii stînjenitoare prin întrebări agresive, cele mai multe pamflete la adresa PSD. Lupta ei împotriva PSD a atins culmea prin transmisia în direct din faţa Sălii Palatului, unde se ţinea Congresul PSD, transmisie aberantă (acolo era Congresul unui partid şi nu o şedinţă a Parlamentului) rezumată la un şir de imprecaţii la adresa Mafiei care e PSD.

Cu toate acestea, am crezut-o cînd a susţinut că n-a folosit formula Ciuma Roşie. Nu-mi imaginam că o persoană în deplinătatea facultăţilor morale îşi poate permite să mintă în direct la TV. Jurnaliştii de la Bzi.ro au iscodit Facebookul şi au găsit pe Facebookul madmoazelei următoarea postare din 5 septembrie 2018:

.

Şi mai înainte, pe 10 august 2018, o altă postare:

.

De ce ajuns USRPLUS în situaţia stranie de a se alia cu AUR pentru a denunţa propriul Guvern? Pentru că USRPLUS nu vrea să intre în Opoziţie. Potrivit declaraţiilor lui Dan Barna, USRPLUS vrea să guverneze mai departe împreună cu PNL, chiar cu un premier PNL, care să nu fie Florin Cîţu. Aşadar, formaţiunea care a cîştigat voturi promiţînd că va face un Altfel de Politică, o Politică scutită de şmecheriile formaţiunilor tradiţionale, apelează la o şmecherie ieftină. Liderii USRPLUS ştiu că bietul Florin Cîţu n-a fost de capul lui în revocarea lui Stelian Ion. Că acest gest brutal, ostentativ brutal, a fost la indicaţia lui Klaus Iohannis şi a dat curs antipatiei, dacă nu chiar urii, PNL (a întregului PNL, cu excepţia lui Ludovic Orban) faţă de USRPLUS, născută din ceea ce liderii PNL numesc mizeriile făcute de parteneri în cele opt luni de guvernare. 8Aşa cum a procedat PD în 1998, care n-a făcut nici o alianţă cu PDSR şi nici n-a depus Moţiune de cenzură. Plecarea în Opoziţie era cerută şi de evoluţia Crizei. Contrar înţelepciunii politice, atacurile USRPLUS nu s-au rezumat la Florin Cîţu. Ele s-au extins rapid la PNL. Cîţu şi Klaus Iohannis, pînă în 2024. Stîlpul oricărei Guvernări de Dreapta.

Nu era singura soluţie.

Alta consta în rămînerea la Guvernare cu orice preţ (indiferent ce se scrie pe Facebook) şi înarmarea în vederea lui 2024.

Dacă ar fi alegeri nu peste mult timp, starea de spirit a electoratului ar fi contat. Cum însă alegerile sînt în 2024 (anticipatele sînt o fantezie!), electoratul se poate schimba în trei ani de guvernare. Rămasă la Guvernare, USRPLUS putea să se înarmeze astfel:

1) Făcînd organizaţii puternice în fiecare localitate. A fi la Guvernare e un avantaj.

2) Deschizîndu-se către întreaga Presă, nu numai către cea talibană, fără prea mare valoare, deoarece nu se adresează electoratului din afara Bulei de pe Facebook.

3) Întărindu-se financiar.

4) Cîştigînd simpatia întregului electorat prin abordarea vieţii zilnice şi nu doar a Justiţiei.

Sub conducerea lui Dan Barna, USRPLUS a optat pentru soluţia Adio, dar rămîn cu tine!

Lui Klaus Iohannis şi Sistemului le-a fost clar că USRPLUS se teme de viaţa grea din Opoziţie.

Şi adversarul e ca şi cîinele maidanez.

Dacă îţi simte transpiraţia de frică, te atacă!”

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/cristoiu-editorial-5.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/cristoiu-editorial-5-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Publicistul Ion Cristoiu afirmă că USR PLUS nu ar fi trebuit să se alieze nici cu AUR, nici cu PSD, ci să treacă în Opoziţie sancţionînd toate abaterile PNL şi UDMR de la idealurile anticorupţiei din...