Charles şi Max au fost rivali în motorsport încă de pe vremea când făceau karting. Ei au concurat unul cu celălalt şi în categoriile mai mici ale sporturilor cu motor. Însă, pilotul monegasc a declarat că, în copilărie, nu i-a plăcut foarte mult de Verstappen, relatează essentiallysports.com.

După cum a relatat şi publicaţia corriere.it, pilotul Ferrari a declarat că acum nu are nicio problemă cu Verstappen sau Hamilton în Formula 1. El speră să aibă cât mai multe confruntări cu ei în anii următori.

„Ca să fiu sincer, nu sunt alergic la Hamilton sau Verstappen, totuşi. Pot să mă descurc foarte bine cu amândoi. Nu-mi plăcea Max când eram mai tineri şi ne luptam unul cu celălalt în karturi sau în micile monoposturi, în timp ce Lewis pilota deja în Formula 1, pe atunci. Acum sunt doar doi piloţi pe care aş vrea să îi depăşesc cu maşina mea.”, a declarat Leclerc.

Formula 1 se va deplasa la Monza în acest weekend şi va găzdui Marele Premiu al Italiei. Va fi o cursă de casă pentru echipa italiană, iar Ferrari şi Leclerc îşi doresc ca fanii lor să egaleze cel puţin atmosfera de la Marele Premiu al Olandei.

„Evident, Monza este întotdeauna extrem de specială pentru piloţi şi pentru echipă”, a declarat Leclerc.

„Este casa echipei noastre şi putem simţi întotdeauna sprijinul fanilor. Evident, ceea ce am trăit în 2019, îmi voi aminti toată viaţa. Anul acesta ar putea fi un pic mai dificil în comparaţie cu 2019, dar va fi bine să simţim sprijinul.”, a mai spus monegascul, citat de essentiallysports.com.

„Nebunia pe care am văzut-o pentru Max (la GP-ul Olandei n.r.) sper să o văd şi pentru noi la Monza, dar este întotdeauna foarte special să concurezi în fief-ul Ferrari.” a mai declarat Charles.

Leclerc şi cei de la Ferrari vor dori să profite la maximum de timpul petrecut la Monza şi să reuşească rezultate similare cu cele din 2019. Verstappen a profitat de conjunctura favorabilă lui la Zandvoort şi a reuşit să se distanţeze uşor în fruntea clasamentului, dar lupta pentru titlu în Formula 1 rămâne deschisă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7653896-ap-mediafax-foto-ap-gabriel-buoys.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7653896-ap-mediafax-foto-ap-gabriel-buoys-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Charles şi Max au fost rivali în motorsport încă de pe vremea când făceau karting. Ei au concurat unul cu celălalt şi în categoriile mai mici ale sporturilor cu motor. Însă, pilotul monegasc a declarat că,...