Într-un interviu pentru Evenimentul zilei, Robert Turcescu m-a întrebat Cine e cîştigătorul Crizei politice din aceste zile.

Deşi eu n-aş numi Criză politică spectacolul de lumini şi fum din aceste zile, pentru că deocamdată din punctul de vedere constituţional nu s-a întîmplat nimic deosebit, am răspuns fără să clipesc:

Alianţa pentru Unirea Românilor.

 

Timpul scurt repartizat răspunsului meu nu mi-a dat posibilitatea să-mi depăn argumentele şi raţionamentele.

 

O voi face aici. 3Scorul de 10% obţinut la scrutinul din 6 decembrie 2020 de AUR, un partid pînă atunci necunoscut în spaţiul mediatic (prevăzînd cu puţin timp înaintea scrutinului, după ce i-am luat lui George Simion, liderul AUR, un interviu pentru CristoiuTv, că partidul pe care-l conduce va intra în Parlament, mulţi confraţi s-au uitat la mine ciudat, neîndrăznind să-mi spună, mai tineri fiind, c-am luat-o pe arătură) a surprins pe toată lumea.

 

Pentru forţele de Dreapta, conduse de Klaus Iohannis, s-a conturat rapid un pericol:

 

Cel al colaborării parlamentare dintre PSD şi AUR, inclusiv la o Moţiune de cenzură. De altfel, descumpăniţi, liderii PSD n-au avut inspiraţia de a-i contacta pe liderii AUR pentru ca împreună să meargă la Cotroceni cu o propunere de premier. Şi altfel ar fi fost şahul dat lui Klaus Iohannis, dacă i s-ar fi cerut un premier din partea a 40% din electorat, decît doar din partea a 30%.

 

Pentru forţele de Dreapta, pentru Sistem s-a pus problema unei mari Operaţiuni menite a crea AUR o astfel de imagine încît partidul să fie izolat în Parlament şi să provoace reticenţă alegătorilor, ca orice partid declarat nefrecventabil.

 

Nucleul Operaţiunii l-a constituit crearea funcţiei guvernamentale de Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei. Comunicatul prin care se anunţa înfiinţarea funcţiei, dar şi atribuirea lui Alexandru Muraru înfăţişa astfel misiunea Reprezentantului:

 

„Reprezentantul special va asista, consilia şi reprezenta pe Primul-Ministru, oferind expertiză în elaborarea, coordonarea şi dezvoltarea politicilor memoriei, prevenirea şi combaterea antisemitismului, a xenofobiei, extremismului şi a altor forme de intoleranţă, discurs instigator la ură şi violenţă simbolică.”

 

Folosindu-se în chip abuziv de funcţia încredinţată, Alexandru Muraru, nu numai Reprezentant special, dar şi lider judeţean de Iaşi al PNL, a declanşat o campanie sinistră menită a dovedi că în România lui 2021 asistăm la o recrudescenţă primejdioasă a fascismului, antisemitismului, urii de rasă, xenofobiei. Punctul de plecare al tuturor argumentelor îl constituia intrarea în Parlament a Alianţei pentru Unirea Românilor. În cadrul interviului luat lui George Simion pentru CristoiuTv l-am chestionat serios pe liderul partidului în legătură cu opinia sa despre Mişcarea Legionară. George Simion nu şi-a îngăduit nici măcar o nuanţă în delimitarea decisă de Mişcarea legionară. De altfel cine studia fără părtinire Programul AUR sesiza imediat că e vorba de un partid antisistem, afirmat pe fondul Pandemiei şi mai ales al Hărţuirii Bisericii de către Autorităţi. Succesul AUR printre românii din străinătate îşi avea explicaţia în apropierea de problemele milioanelor de români simpli din străinătate. Probleme care ţineau de viaţa lor dificilă, dar şi de sentimentul înstrăinării. În timp ce USRPLUS se concentrase pe Diaspora anticomunistă, obsedată de lupta cu un comunism românesc demult dispărut, AUR se adresa Diasporei care muncea în condiţii grele.

 

Deşi în realitate, AUR n-avea nici o legătură cu fascismul, cu antisemitismul, Operaţiunea Izolării AUR a reuşit. La reuşită a contribuit şi o mare parte a Presei de casă a USRPLUS. Aceasta deoarece dintre partidele parlamentare USRPLUS a fost cel care a intrat în jocul lui Alexandru Muraru. Cele mai multe atacuri împotriva AUR etichetat drept partid extremiste, au venit de la liderii USRPLUS. Pentru a face din membrii AUR nişte fascişti au fost răstălmăcite cărţile scrise de intelectualii partidului, falsificate declaraţii publice. Operaţiunea nu s-a dat în lături nici de la Diversiuni ordinare. Tărăboiul creat de e-mailul violent antisemit primit de Maia Morgenstern, nici azi limpezit public, avea drept nucleu semnarea e-mailului de către un aşa-zis membru AUR. Nu încape vorbă că reuşita şi-a avut cauza şi în slaba reacţie a liderilor AUR. Mereu în defensivă, intimidaţi de virulenţa atacurilor, liderii AUR au adîncit suspiciunea că e vorba de un partid de Extremă dreaptă.

 

Reuşita Operaţiunii a avut drept consecinţă izolarea AUR pe scena politică şi mediatică. Prudent, PSD-ul, aflat în plin proces de spălare a imaginii de partid antioccidental, a evitat colaborarea cu AUR în Parlament. În plan mediatic, AUR a fost evitat, dacă nu chiar boicotat. Cu toate acestea, pe fondul greşelilor comise de Guvernul de Centru-Dreapta, dar şi al bruxellizării PSD, manevră care a depărtat partidul de electoratul suveranist şi tradiţionalist, AUR a crescut în sondaje. Unul dintre ultimele sondaje îl credita cu 15%.

 

Saltul în sondaje şi chiar înscrierea în cursa pentru a fi partid de Guvernămînt depindeau crucial de ieşirea AUR din izolarea impusă de Operaţiunea asumată de Guvernul Cîţu şi de Preşedinţie prin Alexandru Muraru şi maşinăria de propagandă pusă la dispoziţia sa.

 

Şi această ieşire din izolare a avut drept instrument o formaţiune la care nimeni nu se gîndea:

USRPLUS.

 

Nu PNL, nu PSD, nu PMP, formaţiuni care, la o adică, le-ai putea găsi ceva comun cu AUR, ci USRPLUS.

 

În spaţiul politic românesc USRPLUS s-a afirmat drept partidul cel mai depărtat de AUR.

În România şi în Europa USRPLUS întrece toate partidele româneşti, chiar şi PNL, în planul imaginii de partid european, bruxellez, ateu, proLGBT, internaţionalist. Îmbrăţişarea unui asemenea partid dă altui partid glazura europeană.

 

Alierea cu AUR la Moţiunea de cenzură a dat AUR postura de partid frecventabil.

O întreagă Operaţiune s-a dus dracului. Nici o alta alianţă nu era în stare să dea AUR onorabilitatea care-i lipsea. Dacă adăugăm şi lovitura dată de depunerea Moţiunii de cenzură AUR, devenit frecventabil, a făcut un pas uriaş pentru a deveni partid de guvernămînt.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/cristoiu-editorial-4.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/cristoiu-editorial-4-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Într-un interviu pentru Evenimentul zilei, Robert Turcescu m-a întrebat Cine e cîştigătorul Crizei politice din aceste zile. Deşi eu n-aş numi Criză politică spectacolul de lumini şi fum din aceste zile, pentru...