Coronavirus România, 5 septembrie 2021. Bilanţ COVID-19

Bilanţul COVID-19 va fi actualizat în scurt timp.

Până astăzi, 4 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.104.766 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.058.215 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.568 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Decese COVID-19

Până astăzi, 34.678 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 03.09.2021 (10:00) – 04.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 28 de decese (18 bărbaţi şi 10 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Bacău, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Mehedinţi, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 28 decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 6 la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 9 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

358 pacienţi la ATI

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.887. Dintre acestea, 358 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienţilor internaţi, 84 sunt minori, 82 fiind internaţi în secţii şi 2 la ATI.

Teste prelucrate

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.159.963 de teste RT-PCR şi 2.506.675 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 16.107 teste RT-PCR (5.074 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.033 la cerere) şi 28.665 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 10.233 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.696 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 54.583 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 75 de persoane.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/varianta-corona.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/varianta-corona-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Coronavirus România, 5 septembrie 2021. Bilanţ COVID-19 Bilanţul COVID-19 va fi actualizat în scurt timp. Până astăzi, 4 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.104.766 de cazuri de...