„Am susţinut încă din luna ianuarie, în mod repetat, în şedinţele Coaliţiei necesitatea adoptării PNDL 3 în cursul acestui an. Pledoaria mea s-a lovit de rezistenţa multor colegi din coaliţie care la început au tratat acest subiect la <şi altele>. Treptat am reuşit să conving partenerii de Coaliţie să ajungem la discuţii aplicate şi chiar la aprobarea de principiu a lansării acestui nou program de investiţii locale. Din păcate, acest subiect a fost transformat în temă de campanie în competiţia internă pe care o avem în Partidul Naţional Liberal. Toţi primarii PNL cu care am discutat realizează că o condiţie esenţială pentru ca acest program de investiţii să fie o reuşită este aceea de a avea continuitate la guvernare pentru a putea implementa noi în mod corect şi eficient acest program. Ruperea coeziunii coaliţiei pune un serios semn de întrebare cu privire la acest deziderat”, avertizează Ludovic Orban.

Preşedintele PNL afirmă că programul „Anghel Saligny” poate fi adoptat „în timp util şi fără a provoca un conflict în coaliţie”.

„Odată cu adoptarea de către Guvern a Ordonanţei de Urgenţă care lansează programul, pe care o susţin, obiectivul meu ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal este acela de a menţine Coaliţia şi de a conserva şi întări poziţia PNL de principal partid de guvernământ pentru a putea susţine investiţiile în infrastructură care vor fi realizate de primarii şi preşedinţii noştri de consilii judeţene”, conchide Orban.

Ministrul interimar al Justiţiei, Lucian Bode, afirmă că Planul „Anghel Saligny” va fi dezbătut în şedinţa Guvernului de vineri, cu aviz pozitiv pozitiv cu observaţii din partea MJ. El precizează că Ministerul Transporturilor nu a avizat proiectul, dar se consideră că este aviz tacit.

Premierul Florin Cîţu l-a revocat miercuri seara pe ministrul Justiţiei Stelian Ion, susţinând că se opune reformelor.

„Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţia de Ministru de Justitie a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniştri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reuşit să se impună în coaliţie, nu a reuşit să îşi ducă la bun sfârşit proiectele. De exemplu: desfiinţarea secţiei speciale care nici dupa opt luni de mandat nu a fost desfiinţată”, a declarat Florin Cîţu.

USR PLUS se opune programului Anghel Saligny, despre care afirmă că este o mită electorală, şi cere schimbarea premierului Florin Cîţu.

Dacian Cioloş îi invită pe parlamentarii liberali „care sunt în profund dezacord cu modul imoral de a proceda al premierului Cîţu” să semneze moţiunea de cenzură USR PLUS: „Ştiu că PNL-ului nu îi vine să creadă că vom merge până la capăt. Moţiunea USR PLUS există şi merge mai departe”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7674638-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7674638-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Am susţinut încă din luna ianuarie, în mod repetat, în şedinţele Coaliţiei necesitatea adoptării PNDL 3 în cursul acestui an. Pledoaria mea s-a lovit de rezistenţa multor colegi din coaliţie care la început au tratat acest...