Imediat după startul tehnic, care s-a dat la Moşniţa Nouă, trei ciclişti au scăpat în evadare – Steva KLISURIĆ – de la Echipa Naţională a Serbiei, Daniel CRISTA – de la Echipa Naţională a României şi Besnik ISLAMI – de la D’Amico UM Tools.

După o jumătate de oră, ciclistul de la D’Amico s-a rupt, aşa că în evadare au rămas pe poziţii doar Daniel CRISTA şi Steva KLISURIĆ, care au reuşit la un moment dat să pună o distanţă de 12 minute faţă de pluton.

Daniel Crista a câştigat toate cele trei sprinturi intermediare de pe traseu, securizându-şi tricoul roşu, de lider în clasamentul pe puncte, pe care l-a şi îmbrăcat, de altfel, la startul etapei (la Prolog a câştigat şi tricoul albastru de lider în clasamentul românilor, dar pe acesta l-a îmbrăcat Serghei Ţvetcov la startul etapei).

Însă pe o vreme din ce în ce mai vitregă, cu ploaie măruntă şi vânt, plutonul a recuperat progresiv din diferenţă, cu echipe precum Androni Giocattoli Sidermec şi BikeAid care au impus ritmul în faţă. Cu 10 km înainte de singura căţărare repertoriată de pe traseu, sârbul Steva KLISURIĆ nu a mai putut să se ţină de CRISTA, aşa că românul a rămas singur în faţă, la o distanţă de aproximativ 7 minute de pluton.

După ce a câştigat şi KOM-ul, care i-a adus câteva secunde preţioase, CRISTA a făcut o pană pe coborâre, iar schimbarea bicicletei l-a costat ceva timp. Povestea s-a repetat şi cu 15 km înainte de de finiş, dar de această dată CRISTA nu a reuşit să schimbe bicicleta înainte de a fi ajuns şi înghiţit de pluton. Sprintul final a fost câştigat de polonezul Patryk STOSZ, de la Voster ATS Team, urmat de Luca CARSTENSEN, de la Bike Aid şi de Rajovic DUSAN, de la Echipa Naţională a Serbiei.

Totuşi, efortul depus de Daniel CRISTA, care a petrecut aproape 180 de km în evadare, nu a rămas nerăsplătit: după calcularea timpilor şi a punctelor, s-a dovedit că el este lider nu doar în clasamentul pe puncte, al căţărătorilor şi al celui mai bun român, ci şi în clasamentul general. Lider în clasamentul celui mai bun tânăr (U23) a rămas tot germanul Mika HEMING, de la Maloja Push Bikers.

Astăzi, 2 septembrie, a avut loc etapa regină din Turul României, cu finiş pe căţărarea de la Păltiniş, care cu siguranţă va răsturna clasamentul general. Plutonul pleacă la ora 12:00 din Deva (Bulevardul 22 Decembrie) şi trece prin Orăştie, Sebeş şi Miercurea Sibiului, înainte de a ajunge la Arena Platoş, în jurul orei 16.30.

Circulaţia va fi restricţionată pe traseul de sosire în Păltiniş, pe DJ106A. Restricţionarea se va face cu 15 minute înainte de sosirea cicliştilor, respectiv în intervalul aproximativ 16:15-16:45, dar acesta poate suferi modificări în funcţie de evoluţia cursei.

Cei care nu pot ajunge pe traseu pot urmări Turul live, la acest link: https://bit.ly/38kpDFl.

Anul acesta există şi o aplicaţie care poate fi descărcată gratuit din Google Play şi permite posesorilor de telefoane cu sistem de operare android să primească, tot live, notificări despre evoluţia cursei. Aplicaţia poate fi descărcată de aici: https://bit.ly/2UVU1mt.
 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/1finalet.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/1finalet-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Imediat după startul tehnic, care s-a dat la Moşniţa Nouă, trei ciclişti au scăpat în evadare - Steva KLISURIĆ - de la Echipa Naţională a Serbiei, Daniel CRISTA - de la Echipa Naţională a României şi...