Cel mai mare nivel al salariului mediu pentru această funcţie este în regiunea Bucureşti – Ilfov (9.100 de lei net), iar cel mai mic în judeţul Hunedoara (3.000 de lei net), arată datele Salario, unde peste 243.000 de specialişti şi-au introdus salariile până în prezent.

„Cererea pentru astfel de candidaţi este extrem de ridicată, având în vedere că facultăţile livrează anual un număr mai mic de absolvenţi cu acest profil faţă de nevoia existentă. De aici şi salariile peste nivelul pieţei, dar şi diversele beneficii şi condiţiile de lucru diferite faţă de alte industrii. Totuşi, ca să poţi obţine un salariu pe măsură ca programator Java, contează experienţa, abilităţile deţinute, dar şi oraşul în care este localizată compania. La valoarea salariului, de regulă, se mai adaugă şi beneficii, precum programul flexibil, spaţii de lucru inedite sau traininguri de dez­voltare pro­fe­sionale şi personală plătite de angajatori“, spune Bogdan Badea, CEO la eJobs România.

Programatorii care cunosc limbajul de pro­gramare Java au ca respon­sabilităţi principale proiectarea şi implementarea aplicaţiilor Java, dezvoltarea şi testarea software-ului şi soluţionarea problemelor tehnice care apar.

În prezent, din totalul celor peste 31.000 de joburi disponibile pe platforma eJobs, 104 sunt pentru poziţia de programator Java.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/2-bogdan-badea-ceo-ejobs-min.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/2-bogdan-badea-ceo-ejobs-min-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cel mai mare nivel al salariului mediu pentru această funcţie este în regiunea Bucureşti – Ilfov (9.100 de lei net), iar cel mai mic în judeţul Hunedoara (3.000 de lei net), arată datele Salario, unde peste...