Sorin Cîmpeanu a fost întrebat, miercuri, dacă vor fi reglementări speciale din cauza situaţiei pandemice pentru începerea anului universitar. El a spus că modul de funcţionare este la latitudinea universităţilor.

Despre reglementarea mediului universitar nu avem absolut nicio noutate în raport cu prevederile ordinului de ministru care a stabilit modul de funcţionare al universităţilor. Se lasă la latitudinea fiecărei universităţi, în funcţie de infrastructură, de condiţii specifice şi mă refer, aici, în mod deosebit, la condiţiile de cazare, pentru că în universităţi, în campusurile de cazare, cazarea este un factor limitativ. Cei care vor putea fi cazaţi vor trebui să respecte regulile sanitare care sunt cel mai greu de monitorizat în căminele studenţeşti. Fiecare universitate va aprecia situaţia şi va decide”, a spus ministrul.

Aceasta a mai spus că, dacă va fi nevoie, ordinul de ministru va putea fi actualizat.

Vom vedea dacă până la începerea anului universitar care va fi după începerea anului şcolar, universităţile vor avea nevoie de precizări suplimentare. Luăm în calcul şi consultarea tuturor universităţilor. Am primit deja o serie de propuneri, dar fiind timp, fac apel la bunăvoinţa doamnei ministru, dacă se vor impune doar pentru universităţi condiţii specifice, care să faciliteze procesul didactic în rândul studenţilor, noi avem disponibilitatea să actualizăm ordinul de ministru, dacă se simte nevoia unor prevederi suplimentare pentru mediul universitar”, a mai punctat Cîmpeanu.

Până la acest moment, nu există niciun fel de diferenţă faţă de prevederile ordinului de ministru de anul trecut, potrivit şefului de la Educaţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7658488-mediafax-foto-eduard-vinatoru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7658488-mediafax-foto-eduard-vinatoru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Sorin Cîmpeanu a fost întrebat, miercuri, dacă vor fi reglementări speciale din cauza situaţiei pandemice pentru începerea anului universitar. El a spus că modul de funcţionare este la latitudinea universităţilor. „Despre reglementarea...