Statele Unite nu vor o confruntare militară cu Administraţia Chinei, dar nu vor ezita să acţioneze în cazul în care vor fi ameninţate interesele americane, a afirmat, marţi, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, denunţând revendicările teritoriale chineze în zona Indo-Pacifică.

“Revendicările Beijingului în cea mai mare parte a Mării Chinei de Sud nu au nicio bază în dreptul internaţional. Aceste revendicări afectează suveranitatea statelor din regiune”, a declarat Lloyd Austin într-un discurs rostit la Institutul Internaţional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul în Singapore.

“Refuzul Beijingului de a soluţiona pe cale paşnică disputele şi de a respecta normele legale nu vizează doar zone maritime. Am asistat şi la agresiuni împotriva Indiei, la activităţi destabilizatoare şi alte forme de presiune împotriva cetăţenilor din Taiwan, la genocid şi crime împotriva umanităţii împotriva musulmanilor uiguri din Xinjiang”, a continuat şeful Pentagonului, citat de CNN.

Lloyd Austin a dat asigurări că Washingtonul nu vrea un conflict militar cu Beijingul.

“Nu vom ezita atunci când ar fi ameninţate interesele noastre. Totuşi, nu vrem o confruntare militară. Vreau să fiu clar: eu menţin angajamentul unei relaţii constructive şi stabile cu China”, a subliniat Lloyd Austin.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0599765977.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0599765977-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Statele Unite nu vor o confruntare militară cu Administraţia Chinei, dar nu vor ezita să acţioneze în cazul în care vor fi ameninţate interesele americane, a afirmat, marţi, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, denunţând revendicările...