Cei care pleacă în vacanţă îşi fac asigurări de călătorie aproape de momentul plecării în străinătate. Acestea sunt asigurările cu care românii sunt obişnuiţi şi îi ajută în cazul unor probleme medicale şi nu numai.

 

Mai nou a apărut posibilitatea asigurării vacanţelor şi pentru România.

 

Există mai multe tipuri de asigurări. Este vorba de asigurările de tip storno, iar acestea pot fi luate inclusiv din cadrul unei agenţii de turism. În acest caz, asigurarea acoperă evenimentele care se pot întâmpla până în momentul plecării şi mai nou acoperă şi un test pentru COVID-19.

 

Un alt tip poate fi asigurarea de sănătate clasică, care acoperă problemele de sănătate în străinătate, cât şi pierderea bunurilor sau stricarea autoturismului.

 

Acum se pot face asigurări şi pentru vacanţele din România. Există o astfel de opţiune, dar momentan este oferită de către o singură companie. 

 

Acest tip de asigurare acoperă costurile unei călătorii sau costurile pentru biletele la evenimente şi festivaluri dacă sănătatea se deteriorează.

 

În ultimul an au fost rambursate daune pentru situaţii precum îmbolnăvirea copilului înainte de plecarea în tabără, ori daune pentru sejururi turistice anulate din cauza problemelor de sănătate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/w-asigurare-calatorie.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/w-asigurare-calatorie-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cei care pleacă în vacanţă îşi fac asigurări de călătorie aproape de momentul plecării în străinătate. Acestea sunt asigurările cu care românii sunt obişnuiţi şi îi ajută în cazul unor probleme medicale şi nu numai. ...