Imaginea articolului Casa Naţională de Pensii angajează 1.000 de oameni pentru evaluarea dosarelor

Casa Naţională de Pensii angajează 1.000 de oameni pentru evaluarea dosarelor

În Guvern a fost aprobată, miercuri, o ordonanţă pentru a veni în sprijinul necesităţii implementării măsurilor legislative care vizează evaluarea, recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii.

Astfel, se vor angaja 1.000 de persoane şi se va suplimenta numărul maxim de posturi al Casei Naţionale de Pensii Publice.

Cele 1.000 de locuri vor fi disponibile pentru o perioada determinată, respectiv până la data de 31 august 2023.

Potrivit OUG, salarizarea personalului se face conform Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Metodologia de distribuire/repartizare a numărului de posturi şi salarizarea personalului vor fi stabilite prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice.

Fondurile necesare salarizării acestor persoane se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, urmând ca ulterior să fie decontate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...