Deseori auzim că un hoţ sau un condamnat a fost prins din întâmplare. Nu e chiar aşa. Poliţistul sau jandarmul învaţă cum se deosebesc oamenii obişnuiţi de cei care comit ilegalităţi. Flerul agentului este, însă, cea mai importantă armă. O spun psihologii criminalişti.

 

  • „Se dă de gol, în concluzie, criminalul. Un poliţist bine pregătit îl vede şi din avion, dar nu asta este problema. Noi trebuie să îi vedem ca nişte jucători de şah, cu 12 mutări înainte să ştim, cu ceva timp înainte, nu după, că degeaba noi l-am prins atunci când el acţionează sau când are de gând să acţioneze, că a intrat în vrie el acolo, are un comportament din ăsta, foarte foarte agitat”.

 

Un infractor are întotdeauna locul lui unde pândeşte, are o rută, are un teritoriu, este specializat pe ceva anume, iar poliţiştii sunt învăţaţi să cunoască aceste detalii importante. La fel, profiller-ii ştiu că ceea ce se doreşte a fi o „sinucidere” perfectă, este, de fapt, încercarea unei crime perfecte sau că un şofer care are un permis din Polonia trebuie să ştie măcar ce a vizitat în Polonia.

 

  • „Am întâlnit un conducător auto care ne-a prezentat în loc de permis de conducere o fotografie pe o coală A4, era o fotografie a unui permis de conducere polonez. Bineînţeles, a fost verificat în baza de date şi s-a dovedit că nu poseda permis de conducere. Din prisma faptului că acesta nu cunoştea limba poloneză, la întrebarea noastră dacă a fost vreodată în Polonia şi în ce zone a fost nu a ştiut să răspundă. Sunt nişte mici detalii care ne sar imediat în ochi”.

 

Toate procedurile de legitimare se fac în baza legii 192/2019. Dacă te opreşte un poliţist pe stradă şi îţi cere să te legitimezi trebuie să ştii că eşti obligat să îţi dezvălui identitatea. Pe de altă parte, poliţistul are obligaţia doar să prezinte numele şi unitatea din care face parte, iar dacă este în civil are obligaţia să îţi prezinte insigna sau legitimaţia de serviciu.

 

Când aleg poliţiştii pe cine să verifice? Sunt semne pe faţa celor urmăriţi şi prinşi pe nepusă masa, pe care ei le cunosc. Atunci când cel pus să se legitimeze nu o face, poliţistul poate utiliza forţa.

 

  • „Poliţistul trebuie să observe imediat persoanele care au un comportament ciudat, care se fâstâcesc la vederea poliţistului sau care dau informaţii eronate, se repetă în mod eronat şi se comportă cum am spus mai devreme, dau informaţii greşite despre datele de identitate şi atunci când poliţistul sau jandarmul trebuie să fie pregătit şi să sesizeze toate aceste mici detalii”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Deseori auzim că un hoţ sau un condamnat a fost prins din întâmplare. Nu e chiar aşa. Poliţistul sau jandarmul învaţă cum se deosebesc oamenii obişnuiţi de cei care comit ilegalităţi. Flerul agentului este, însă, cea...