Alfred Simonis a spus, luni, când se discuta moţiunea simplă împotriva lui Cristian Ghinea, că s-a amuzat, joia trecută, când Comisia Europeană a transmis corecturi la PNRR-ul depus de Guvern, iar ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a declarat că şi-a închis telefonul să se uite la filmul Terminator.

„Ne spunea domnul Ghinea (joia trecută – n.r.): . Nu comentez gusturile dumneavoastră şi nici faptul că vă puteţi lua libertatea de a vă închide telefonul când doriţi, parcă n-aveţi nicio treabă prin Guvern. Vă închideţi câteva ore şi vă uitaţi la filme. Însă nu pot să nu mă gândesc, domnule ministru, că fiind foarte slab de îngeri, dumneavoastră, privind acest film, aţi intrat în rolul actorului principal şi aţi început să mitraliaţi şi să aruncaţi în aer toată România cu PNRR-ul acesta. O singură diferenţă, domnule Ghinea: dumneavoastră nu sunteţi Arnold Schwarzenegger, mai degrabă sunteţi Benny Hill”, a spus Alfred Simonis.

Acesta îl acuză pe Ghinea că a trimis la Bruxelles un plan „absurd”, care continuă să crească decalajele între regiuni.

„Aţi trimis (…) un plan făcut de companiile direct interesate de proiectele pe care le-au scris, în care aţi prevăzut sute de milioane pentru piste de biciclete în sate fără canalizare, training-uri făcute cu firmele de casă pe sute de mii de euro, miliarde de euro pe consultanţă, tot firmelor de casă. Practic, un plan în care parandărătul se regăseşte pretutindeni. Practic, aţi creat din PNRR un USR SRL, o puşculiţă de partid, din care să vă înfruptaţi dumneavoastră şi şefii dumneavoastră de partid. Evident, că pentru a finanţa toate astea, trebuie să tăiaţi de undeva. Şi de unde ştiţi voi să tăiaţi şi mai noii parteneri de la PNL. Mai noii parteneri ai voştri… De la sărmani. Tăiaţi de la Agricultură, îngheţaţi veniturile, pensiile, salariile, alocaţiile, nu daţi nimic firmelor româneşti, măriţi vârsta de pensionare. După dumneavoastră decizia de pensionare trebuie să vină odată cu certificatul de deces şi asta o spuneţi cu zâmbetul pe buze”, a mai spus Simonis.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/06/7624596-mediafax-foto-alexandru-dobre-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/06/7624596-mediafax-foto-alexandru-dobre-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Alfred Simonis a spus, luni, când se discuta moţiunea simplă împotriva lui Cristian Ghinea, că s-a amuzat, joia trecută, când Comisia Europeană a transmis corecturi la PNRR-ul depus de Guvern, iar ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene...