În războiul gunoaielor intră şi şefii pe linie de partid ai primarului de la Sectorul 1. USR PLUS anunţă că o susţine fără echivoc pe Clotilde în ceea ce ea numeşte ”lupta cu mafia gunoaielor”.  

„Susţinerea pe care o are Clotilde Armand este una completă. Ştiam, în momentul în care USR-PLUS a venit la guvernare, că vor veni astfel de lupte. Trebuie să schimbăm aceste contracte prin care toată lumea vede că se fură din bani publici şi se ridică din umeri”, a declarat vicepremierul Dan Barna.

Într-un weekend plin, la propriu, de gunoaie, primarul a fost de negăsit. A ajuns în această dimineaţă la muncă. Nu a avut nimic de spus.

„Am declarat totul pe Facebook, pe pagina mea de Facebook. Am făcut toate declaraţiile. Acum, Primăria trebuie să funcţioneze. Vă ţin la curent imediat cum se schimbă situaţia”, spune Clotilde Armand.

În centrul terenului de luptă dintre primar şi Romprest este fiecare locuitor al sectorului 1. Dar mai sunt şi munţii de gunoaie. Romprest a apucat să strângă sacii din centru, ca urmarea a unui armistiţiu. Dar situaţia s-ar putea repeta, de mâine.

În Bucureştii Noi nu au ajuns încă maşinile de la Romprest.

„S-a umplut Bucureştiul de şobolani, de gândaci şi de maldăre de gunoaie. În Bucureştii Noi sunt foarte multe (n.r. gunoaie). În faţa curţii mele am două tomberoane şi vreo patru saci de gunoi”, se plânge o locuitoare a Sectorului 1.

„Locuiesc în această zonă de mult timp (n.r. Nicolae Titulescu). Să găsesc situaţia aceasta dezastruoasă în care se află Sectorul 1, la ora actuală, nu am întâlnit. (n.r. Clotilde Armand) nu are niciun fel de concept în ceea ce priveşte gestionarea managementului gunoiului”, comentează un alt rezident al Sectorului 1.

Este şedinţă la ora 17.00, la Ministerul Mediului. Stau faţă în faţă primarul, reprezentantul Romprest şi şefii Gărzii de Mediu. Pănă atunci, Prefectura Capitalei nu a luat nicio decizie referitoare la solicitarea Primăriei Sectorului 1 de a institui starea de alertă. Prefectul Alin Stoica spune că aşteaptă şi datele de la Garda de Mediu. Direcţia de Sănătate Publică a amendat compania Romprest cu 4.000 de lei.

„Nu am luat încă o decizie în sensul acceptării sau nu a solicitării Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă de la Sectorul 1, pentru că nu am încă toate datele. DSP a luat măsuri împotriva prestatorului, a amendat prestatorul cu 4000 de lei şi a dispus ca acesta să-şi reia activitatea pentru spitale, în 12 ore, ceea ce s-a şi întâmplat şi către populaţie, în 48 de ore. Ne aşteptăm ca în continuare prestatorul să-şi continue activitatea”, a declarat Alin Stoica.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/06/7612664-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/06/7612664-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În războiul gunoaielor intră şi şefii pe linie de partid ai primarului de la Sectorul 1. USR PLUS anunţă că o susţine fără echivoc pe Clotilde în ceea ce ea numeşte ”lupta cu mafia gunoaielor”.   ...