Intenţionează să reprogrameze aşa-numitul Marş al Steagului, care ar fi trebuit să se desfăşoare pe 10 mai, de Ziua Ierusalimului, dacă n-ar fi intervenit cele 11 zile de bombardament. Până pe Muntele Templului, traseul marşului ar urma să treacă, din Poartă în Poartă, şi prin Poarta Damascului, deci inclusiv prin cartierul musulman din Oraşul Vechi.

Replica Hamas nu s-a lăsat aşteptată. Purtătorul de cuvânt a lansat o chemare tuturor palestinienilor din Israel la un protest paralel, ceea ce va reaprinde ciocnirile între civili, dar poate genera şi un nou “mesaj” cu rachete dinspre Gaza.

Cum era de aşteptat, bibiştii recurg la gesturi disperate pentru a rupe alianţa dintre ultranaţionaliştii lui Naftali Bennett şi arabii lui Mansur Abbas.

Iniţiatorii marşului, Itamar Ben-Gvir şi Bezalel Smotrich, lideri ai unor facţiuni politice de extremă dreapta, reprezentante ale sionismului religios, aflate la remorca Likud (partidul lui Netanyahu), fac un joc criminal, bazându-se pe faptul că Hamas va reacţiona, că se va instaura din nou starea de urgenţă, iar demersurile Blocului Schimbării de a ajunge la guvernare vor fi zădărnicite.

Poliţia israeliană încă se mai gândeşte dacă să aprobe sau nu manifestarea ultranaţionaliştilor şi ultrareligioşilor evrei şi pe ce traseu. Shin Bet, securitatea internă, se opune de pe acum, înţelegând imensul risc de securitate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/06/fotojet-2-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/06/fotojet-2-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Intenţionează să reprogrameze aşa-numitul Marş al Steagului, care ar fi trebuit să se desfăşoare pe 10 mai, de Ziua Ierusalimului, dacă n-ar fi intervenit cele 11 zile de bombardament. Până pe Muntele Templului, traseul marşului ar...