Premierul britanic Boris Johnson s-a căsătorit cu logodnica sa, Carrie Symonds, într-o ceremonie secretă la Catedrala Westminster sâmbătă, au informat ziarele Sun and Mail on Sunday.

Ambele publicaţii au declarat că oaspeţii au fost invitaţi în ultima clipă la ceremonia din centrul Londrei şi au spus că nici membrii cu funcţii importante în cabinetul lui Johnson nu ştiau de planurile de nuntă.

Catedrala catolică a fost închisă brusc la ora 13:30 (12.30 GMT), iar Symonds, 33 de ani, a sosit 30 de minute mai târziu într-o limuzină, într-o rochie albă lungă, fără voal, au spus ambele publicaţii.

Johnson are 56 de ani, iar Symonds – de 33 de ani. Cei doi locuiesc împreună în Downing Street din 2019, de când Johnson a devenit prim-ministru.

Cei doi au anunţat anul trecut că s-au logodit şi că aşteaptă un copil, iar fiul lor, Wilfred Lawrie Nicholas Johnson, s-a născut în aprilie 2020.
La începutul acestei luni, Sun a raportat că invitaţiile de nuntă au fost trimise prietenilor şi familiei pentru iulie 2022.

Johnson a fost divorţat de două. Ultima căsătorie a lui Johnson a fost cu Marina Wheeler, avocată. Au patru copii împreună, dar au anunţat în septembrie 2018 că s-au despărţit.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/profimedia-0609526241.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/profimedia-0609526241-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Premierul britanic Boris Johnson s-a căsătorit cu logodnica sa, Carrie Symonds, într-o ceremonie secretă la Catedrala Westminster sâmbătă, au informat ziarele Sun and Mail on Sunday. Ambele publicaţii au declarat că oaspeţii au fost...