Ultima săptămână din luna mai a început cu un eveniment care a făcut înconjurul lumii. Autorităţile din Belarus, la ordinul direct al lui Aleksandr Lukaşenko, au deturnat un avion comercial Ryanair care plecase din Atena şi se îndrepta către Vilnius. 

Totul pentru a-l aresta pe jurnalistul şi activistul Roman Protasevici. Prima înregistrare cu acesta a fost difuzată de postul de televiziune „Belarus1”. Chiar dacă a transmis că e tratat corespunzător şi se simte bine, pe faţa lui Protasevici se vedeau loviturile şi teama.

 

„Declar că nu am probleme de sănătate, inclusiv cu inima sau cu alte organe. Atitudinea angajaţilor faţă de mine e corectă, pe cât posibil conform legii. Continui să cooperez cu investigaţia şi să dau declaraţii despre organizarea protestelor de masă din Minsk.”, susţinea Roman Protasevici în înregistrarea difuzată de organele de anchetă.

 

 

Mesajul jurnalistului a fost însă unul mai puternic, dincolo de ce a spus. Şi a putut fi interpretat ca atare de specialişti. 

 

„Nu există nicio microexpresie, nicio emoţie care poate să vină doar în cazul în care avem o stare de oboseală susţinută sau dacă avem o miză care face să anulăm orice altă emoţie. În momentul de faţă domnul Protasevici, real, am putea spune că este incongruent cu ceea ce simte şi că real este pus să mintă”, a tradus Marius Marinoff, analist interpret mimico-gestual, ceea ce transmitea de fapt Protasevici. 

 

La scurt timp, părinţii lui Protasevici au lansat un apel disperat pentru salvarea fiului lor, convinşi fiind că acesta e supus torturii şi violenţelor. 

 

„Îmi este foarte greu acum. Îmi este foarte greu să accept această situaţie absurdă. Vreau să trasmit, prin intermediul mass-media, îngrijorările pe care le am”, s-a plâns Natalia, mama jurnalistului din Belarus. 

 

„Reacţia de la nivel internaţional ne-a arătat că toată lumea îl susţine pe fiul nostru. Toată lumea susţine tinerii activi, care nu se tem să spună lucrurilor pe nume şi care vor să trăiască într-o ţară liberă.”, a transmis Dmitrii Protasevici.

 

 

 

Şefii de stat şi liderii mondiali au cerut regimului de la Minsk eliberarea imediată a jurnalistului şi a iubitei lui, Sofia Sapega. Iar Lukaşenko i s-a plâns lui Putin de reacţia Occidentului şi de faptul că ţările europene au ales să se răzbune pe compania aeriană Belavia, din Belarus. Totul în cadrul unei întâlniri pe care cei doi au avut-o în staţiunea Soci de la Marea Neagră.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/avion-belarus-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/avion-belarus-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ultima săptămână din luna mai a început cu un eveniment care a făcut înconjurul lumii. Autorităţile din Belarus, la ordinul direct al lui Aleksandr Lukaşenko, au deturnat un avion comercial Ryanair care plecase din Atena şi...