Întrebat dacă se simte sigur în România, după ce un om de afaceri a murit în urma exploziei maşinii, în Arad, preşedintele PNL, Ludovic Orban a spus, la Târgu Mureş, în conferinţă de presă, că „România este o ţară sigură”.

„România a fost ferită o lungă perioadă de timp de astfel de atentate. Avem instituţii care veghează la apărarea vieţii şi siguranţei cetăţenilor români şi este, din punctul meu de vedere, o ţară sigură. (…) România are instituţii profesioniste care veghează la apărarea siguranţei. Nu se află despre câte alte posibile de evenimente, atentate au fost prevenite”, a spus Orban.

La rândul său, eurodeputatul Siegfried Mureşan a declarat că la Arad a fost un incident „singular şi izolat” care nu afectează siguranţa cetăţenilor.

„Va trebui văzut. Dar un accident nu afectează siguranţa de ansamblu a cetăţenilor. Aproape 20 de milioane de oameni trăiesc în siguranţă în graniţele ţării şi în toate statisticile privind siguranţa cetăţeanului, în momentul de faţă, România ocupă locuri fruntaşe în comparaţie cu celelalte ţări ale UE. Acest incident singular şi izolat nu afectează siguranţa de ansamblu a cetăţenilor în toate colţurile ţării”, a spus Mureşan.

O explozie, urmată de un incendiu şi soldată cu un deces a avut loc în parcarea unui supermarket din municipiul Arad, anunţă autorităţile locale. La volan se afla Ioan Crişan, om de afaceri arădean, patronul firmei piscicole Crimatex.

Procurorii exclud o explozie întâmplătoare a maşinii omului de afaceri arădean Ioan Crişan, iar cercetările se fac in rem pentru omor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Întrebat dacă se simte sigur în România, după ce un om de afaceri a murit în urma exploziei maşinii, în Arad, preşedintele PNL, Ludovic Orban a spus, la Târgu Mureş, în conferinţă de presă, că „România...