„Copiii cu vârste cuprinse între 12-15 ani, pentru a căror vaccinare, Agenţia Europeană a Medicamentului a autorizat, astăzi (vineri-n.r.), folosirea serului produs de Pfizer-BionTech, vor putea fi imunizaţi împotriva COVID-19, în primul centru mobil de vaccinare din Capitală, destinat adolescenţilor”, a transmis, printr-un comunicat, Primăria Sectorului 4.

Acesta va fi amenjat în parcul Lumea Copiilor, în imediata apropiere a centrului de vaccinare de la Palatul Naţional al Copiilor, şi va avea două puncte de imunizare, în care se va administra serul produs de Pfizer-BionTech.

Centrul mobil va fi deschis zilnic, în intervalul orar 8.00 – 20.00, timp în care copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani vor putea fi vaccinaţi împotriva COVID-19, cu acordul părinţilor sau reprezentanţilor legali.

„Aceştia îi vor însoţi, de altfel, pe copii şi vor completa formularele pe care le vor primi de la registratorii centrului. Ulterior, copiilor li se va administra prima doză a vaccinului, în aceeaşi cantitate de 0,3 ml utilizată şi pentru imunizarea adulţilor, după care vor rămâne sub supraveghere, într-o zonă de post-vaccinare, pentru un interval de 15 minute”, se mai arată în comunicat.

Agenţia Europeană a Medicamentului a decis vineri autorizarea utilizării vaccinului Pfizer-BionTech pentru imunizarea împotriva COVID-19, a copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.

Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că platforma de programare pentru vaccinare este în curs de optimizare, iar de săptămâna viitoare copiii vor putea fi programaţi prin contul părinţilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/copii-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/copii-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Copiii cu vârste cuprinse între 12-15 ani, pentru a căror vaccinare, Agenţia Europeană a Medicamentului a autorizat, astăzi (vineri-n.r.), folosirea serului produs de Pfizer-BionTech, vor putea fi imunizaţi împotriva COVID-19, în primul centru mobil de vaccinare...