Tu te gândeşti să alegi între a fi mamă sau să ai o carieră de succes?

Multe dintre femei sunt în această situaţie: amână să fie mame, pentru a se dedica jobului. În România, au fost născuţi 185.000 de bebeluşi în 2019, de trei ori mai puţini faţă de natalitatea din Germania şi la jumătate faţă de Italia.

În 2020, numărul de nou născuţi a fost de aproximativ 160.000, cel mai slab an din 1967 până în prezent. Beatrice Filip are 36 de ani şi este singura femeie pilot de la Turkish Airlines. Nu crede că este momentan timpul pentru a deveni mamă. A muncit foarte mult să ajungă aici. Şi-a plătit singură şcoala de pilotaj şi momentan vrea să mai profeze.

BEATRICE FILIP, pilot:

”Cred că este o responsabilitate foarte mare atunci când ai un copil. Da, mi-am propus să am şi un copil, la un moment dat. Nu este în plan să zic pentru următorii 2-3 ani, dar nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla.

Cum zbor eu, să zic în Turcia, este foarte dificil. Pentru că trebuie să ai în permanenţă părinţii cu tine, sau părinţii soţului, sau prietenului cu tine. Adică nu facem un copil doar aşa ca să ne aducă la pensie un pahar cu apă.

Nu mai eşti tu pe primul să zic, pe primul loc în viaţa ta, este copilul pe primul loc. În Turcia, din clipa în care ai rămas gravidă, nu te mai lasă să zbori şi  după ce ai născut, un an poţi să stai acasă, nu e ca la noi, 2 ani”.

Totuşi, aceste situaţii sunt evidente şi la nivel european. Figuri importante din politica europeană fac aceleaşi alegeri. Angela Merkel, cea care este cancelar al Germaniei de 15 ani, a ales cariera.

Deşi este la a doua căsnicie, ea este doar mamă vitregă. Pe de altă parte, Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene este mama a şapte copii, iar luna trecută a devenit şi bunică.

NAŞTERI ÎN EUROPA 2019

România 185.700

Germania 778.100

Italia 420.200

Polonia 375.000

Spania 357.900

Belgia 116.100

Bulgaria 61.500

Sursa: Eurostat

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/mama-copil-publimedia-shutterstock.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/mama-copil-publimedia-shutterstock-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Tu te gândeşti să alegi între a fi mamă sau să ai o carieră de succes? Multe dintre femei sunt în această situaţie: amână să fie mame, pentru a se dedica jobului. În România,...