Imaginea articolului Firea, interpelare în Senat pe tema centrelor de tratare a marilor arşi. „Fondurile pentru construirea lor sunt asigurate dintr-un împrumut obţinut de la Banca Mondială”

Firea, interpelare în Senat pe tema centrelor de tratare a marilor arşi. „Fondurile pentru construirea lor sunt asigurate dintr-un împrumut obţinut de la Banca Mondială”

„În România, anual, sunt 10.000 pacienţi cu arsuri de diferite grade, iar dintre aceştia aproximativ 15% au arsuri severe. La nivel naţional există doar 21 de paturi pentru pacienţi cu arsuri de complexitate medie, în unităţi funcţionale de mari arşi, dar nu există nici nu există un centru de tratare a marilor arşi. Fondurile pentru construirea unor astfel de centre sunt asigurate dintr-un împrumut obţinut de la Banca Mondială, oraşele în care se vor realiza fiind Bucureşti, Timişoara şi Târgu-Mureş”, spune Gabriela Firea într-o interpelare de la tribuna Senatului, cātre ministrul Sănătăţii.

Ea reaminteşte că, în martie 2021, secretarul de stat Monica Althamer anunţa că au fost finalizate fazele premergătoare de realizare a documentaţiei necesare şi vor începe lucrările propriu-zise de construire.

Vă solicit să ne transmiteţi informaţii actualizate privind stadiul în care se află aceste proiecte, pentru fiecare dintre cele trei oraşe în care trebuie să fie construite, precum şi etapele ce vor fi parcurse până la finalizarea lor.Vă solicit să ne spuneti dacă există o strategie de pregătire şi perfecţionare şi în privinţa resurselor umane, respectiv a personalului medical ce urmează să muncească în aceste centre”, conchide Firea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...