Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu şi angajaţii Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două mijloace de transport, 34.620 de kilograme deşeuri din aluminiu şi hârtie, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale.

Luni, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au controlat, pe sensul de intrare în ţară, două automarfare, conduse de către doi cetăţeni bulgari, în vârstă de 31, respectiv 39 de ani. Unul dintre şoferi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din aluminiu, celălalt transporta deşeuri din hârtie.

Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii au cerut sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Giurgiu din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că un automarfar transporta cantitatea de 18.840 de kilograme deşeuri din aluminiu, iar celălalt transporta 15.780 de kilograme deşeuri din hârtie.

De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit faptul că ambele transporturi erau încărcate din Bulgaria şi aveau ca destinaţie o societate comercială de pe raza judeţului Olt.

Ambii şoferi au prezentat documentaţiile de notificare pentru circulaţia transfrontalieră însă acestea erau incomplete. Astfel, autorităţile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijloacele de transport sus-menţionate.

CITEŞTE AICI: 13 tone de deşeuri de aluminiu, transportate ilegal din Bulgaria, oprite la intrarea în România

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/politia-frontiera.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/politia-frontiera.jpgrootstireaUncategorised
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu şi angajaţii Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două mijloace de transport, 34.620 de kilograme deşeuri din aluminiu...