Primii care au anunţat suspendarea zborurilor au fost KLM şi Lufthansa. Ulterior, şi Air France a suspendat zborurile peste Belarus.

Air France a anunţat, într-un comunicat, că „a luat act de decizia Consiliului European” şi că „va suspenda zborurile care traversau spaţiul aerian al Belarusului, până la noi informaţii”.

Duminică, 23 mai, o cursă a companiei RyanAir a fost deturnată la Minsk, la comanda regimului Lukashenko, pentru arestarea activistului Roman Protasevici.

Liderii Uniunii Europene au stabilit, luni, 24 mai, mai multe sancţiuni împotriva Belarusului, printre care interzicerea tranzitării de către liniile aeriene europene a spaţiului aerian al ţării.

Pe lângă măsurile aviatice, liderii UE au cerut introducerea de noi sancţiuni economice împotriva guvernului de la Minsk, însă aceste sancţiuni vor dura mai mult până îşi vor produce efectele, comparativ cu măsurile aviatice.

Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au condamnat dur, în cursul reuniunii Consiliului European, atitudinea regimului din Belarus, care a forţat aterizarea unui avion pentru arestarea unui jurnalist disident, şi au exprimat susţinere pentru impunerea de noi sancţiuni.

„Consiliul European condamnă puternic forţarea avionului Ryanair să aterizeze la Minsk pe 23 mai, prin periclitarea siguranţei aeronautice şi arestarea de către autorităţile din Belarus a jurnalistului Raman Pratasevich şi a partenerei Sofia Sapega”, a anunţat Consiliul European, într-un comunicat de presă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/profimedia-0487045388.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/profimedia-0487045388-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Primii care au anunţat suspendarea zborurilor au fost KLM şi Lufthansa. Ulterior, şi Air France a suspendat zborurile peste Belarus. Air France a anunţat, într-un comunicat, că „a luat act de decizia Consiliului European”...