Membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României au analizat dinamica preţurilor de consum şi au aflat că rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna martie 2021 ceva mai puţin decât s-a anticipat, la 3,05 la sută, de la 3,16 la sută în februarie, dar a crescut considerabil faţă de nivelul din decembrie 2020, de 2,06 la sută, sub impactul tranzitoriu al liberalizării pieţei energiei electrice pentru consumatorii casnici şi ca efect al scumpirii combustibililor, pe fondul ascensiunii cotaţiei petrolului.

Specialiştii au observat că rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat a continuat să descrească conform aşteptărilor în trimestrul I, coborând la 2,8 la sută în martie, de la 3,3 la sută în decembrie 2020, în principal pe seama efectelor de bază dezinflaţioniste asociate evoluţiei preţurilor unor produse alimentare procesate.

Presiuni uşoare în sens descendent au venit şi de pe segmentul serviciilor, atribuibile însă prioritar temperării deprecierii în termeni anuali a leului în raport cu euro, în timp ce subcomponenta mărfurilor nealimentare a generat mici efecte de sens opus, decurgând probabil din cererea solidă de asemenea bunuri, dar şi din perturbări pe partea ofertei şi din costuri asociate pandemiei şi măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei cu coronavirus.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/7508677-mediafax-foto-alexandra-pandrea.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/7508677-mediafax-foto-alexandra-pandrea-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României au analizat dinamica preţurilor de consum şi au aflat că rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna martie 2021 ceva mai puţin decât s-a anticipat, la...