Dacă ţi se interzice accesul într-un magazin pentru că nu porţi masca de protecţie, nu eşti discriminat. Chiar şi în cazul în care deţii o adeverinţă medicală care te scuteşte de la purtarea măştii. 

Este decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării care a plecat de la reclamaţia unei persoane din Arad, care a semnalat faptul că paznicul unui magazin nu i-a permis accesul, pe motiv că nu purta mască de protecţie. Asta în condiţiile în care respectiva persoană avea o adeverinţă medicală care o excepta de la purtarea măştii. 

 

Prin urmare, arădeanul s-a adresat Consiliului, considerând că a fost discriminat şi pus „într-o situaţie umilitoare, faţă de alte persoane”. În plus, respectiva persoană susţinea că a intrat în acelaşi magazin cu câteva săptămâni înainte şi nu a întâmpinat astfel de probleme.

 

Decizia Consiliului pentru Combaterea Discriminării s-a bazat pe faptul că respectiva adeverinţă era emisă de medicul de familie, nu de un medic de medicina muncii.

 

Mai mult, Consiliul e de părere că adeverinţa de scutire nu are un regim special şi nu poate fi invocată într-un magazin aglomerat, unde e aproape imposibil să păstrezi distanţa fizică. Cel mult, documentul de scutire poate fi folosit la controalele folosite de poliţişti sau la locul de muncă.  

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/7562642-mediafax-group-eduard-vinatoru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/7562642-mediafax-group-eduard-vinatoru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Dacă ţi se interzice accesul într-un magazin pentru că nu porţi masca de protecţie, nu eşti discriminat. Chiar şi în cazul în care deţii o adeverinţă medicală care te scuteşte de la purtarea măştii.  ...