Rezervaţia naturală este administrată de regia naţională Romsilva. Angajaţii companiei monitorizează zonele în care se găseşte floarea rară şi protejată de lege.

„A înflorit bujorul de pădure, monument al naturii. Imagini spectaculoase din Parcul Natural Comana, unde colegii noştri monitorizează permanent zonele în care se găseşte această floare foarte frumoasă, rară şi protejată de lege. Bujorul înfloreşte în luna mai, iar perioada de florescenţă durează aproximativ zece zile”, au anunţat, pe Facebook, reprezentanţii Romsilva.

Rezervaţia de bujor din Parcul Natural Comana are 230 de hectare. În România, bujorul de pădure se află la limita nordică a arealului său, specia fiind regăsită doar în unele zone din sudul ţării.

Spre deosebire de alte specii de bujor, aceasta are floarea de un roşu purpuriu, cu un singur rând de petale.

„Bujorul este considerat simbol al prosperităţii şi luxului şi apare în mitologia greacă. Numele latin al plantei ”paeon” vine de la doctorul Paeon din mitologia greacă, tămăduitorul zeilor. În mitologia greacă se spune că într-o zi, acesta ar fi atras mânia unuia dintre zei şi, pentru a se feri de furia lui, s-a preschimbat într-o floare de bujor. Ştiinţific sau nu, bujorul îşi trage denumirea de la acest enigmatic personaj, care s-a folosit de instrumentul vindecător, o floare, pentru a scăpa cu viaţă”, au declarat reprezentanţii Romsilva.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/187454941-2904555796431301-7804933695338504163-n.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/187454941-2904555796431301-7804933695338504163-n-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Rezervaţia naturală este administrată de regia naţională Romsilva. Angajaţii companiei monitorizează zonele în care se găseşte floarea rară şi protejată de lege. „A înflorit bujorul de pădure, monument al naturii. Imagini spectaculoase din Parcul...