Conform ANM, începând de joi, ora 20:00, până vineri ora 10.00, în Banat, Crişana, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei, în nordul Olteniei şi al Munteniei, precum şi la munte, vor fi averse însemnate cantitativ.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20…30 l/mp.

Codul galben vizează judeţele Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Bacău, Vaslui şi Neamţ.

Alerta Cod portocaliu a intrat în vigoare joi la ora 20.00 şi expiră vineri la ora 10.00.

În zona Carpaţilor Meridionali vor fi ploi abundente şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi 30…40 l/mp. În zona respectivă în ultimele 24 ore s-au înregistrat cantităţi de apă însemnate.

La peste 1700 metri, ploile vor determina topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă prezent în continuare la altitudini mari, unde măsoară în general între 15 şi 130 cm.

Judeţele vizate sunt Caraş Severin, Hunedoara, Gorj, Alba, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/6705577-mediafax-foto-marius-dumbraveanu-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/6705577-mediafax-foto-marius-dumbraveanu-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Conform ANM, începând de joi, ora 20:00, până vineri ora 10.00, în Banat, Crişana, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei, în nordul Olteniei şi al Munteniei, precum şi la munte, vor fi...