Curtea de Justiţie a UE a decis marţi că este la latitudinea autorităţilor naţionale din România să decidă dacă înfiinţarea Secţiei speciale pentru anchetarea magistraţilor (SIIJ) respectă cererile de independenţă.

„Revine instanţelor naţionale sarcina de a verifica dacă reforma care a condus în România la înfiinţarea unei secţii specializate în cadrul Ministerului Public, însărcinate cu anchetarea judecătorilor şi a procurorilor, precum şi normele privind numirea procurorilor încadraţi în această secţie nu sunt de natură să facă secţia menţionată permeabilă la influenţe exterioare”, se arată în decizia comunicată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. 

Totodată, Curtea a examinat compatibilitatea cu dreptul Uniunii a reglementării Româniai care prevede înfiinţarea unei secţii specializate în cadrul Ministerului Public care are competenţa exclusivă de anchetare a infracţiunilor săvârşite de judecători şi de procurori.

„Curtea precizează că, pentru a fi compatibilă cu dreptul Uniunii, o astfel de reglementare trebuie, pe de o parte, să fie justificată de imperative obiective şi verificabile legate de buna administrare a justiţiei şi, pe de altă parte, să garanteze că această secţie nu poate fi utilizată ca instrument de control politic al activităţii judecătorilor şi a procurorilor menţionaţi şi îşi exercită competenţa cu respectarea cerinţelor prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În lipsa îndeplinirii acestor cerinţe, reglementarea menţionată ar putea fi percepută ca urmărind instituirea unui instrument de presiune şi de intimidare a judecătorilor, ceea ce ar aduce atingere încrederii justiţiabililor în justiţie. Curtea adaugă că reglementarea naţională în discuţie nu poate avea ca efect nerespectarea obligaţiilor specifice care îi revin României în temeiul Deciziei 2006/928 în domeniul luptei împotriva corupţiei.”, se menţionează în decizia CJUE.

Curtea de Justiţie a UE s-a pronunţat, de asemenea, cu privire la o serie de reforme din România referitoare la organizarea judiciară, la regimul disciplinar al magistraţilor, precum şi la răspunderea patrimonială a statului şi la răspunderea personală a judecătorilor pentru erori judiciare.

Decizia din decembrie 2006 a Comisiei Europene de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare (MCV) a progresului realizat de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei are caracter obligatoriu, se mai arată în comunicatul de presă trimis de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/comisia-europeana-afara.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/comisia-europeana-afara-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Curtea de Justiţie a UE a decis marţi că este la latitudinea autorităţilor naţionale din România să decidă dacă înfiinţarea Secţiei speciale pentru anchetarea magistraţilor (SIIJ) respectă cererile de independenţă. „Revine instanţelor...