METEO. În Banat, prima săptămână a intervalului de prognoză va fi caracterizată de o vreme în general răcoroasă, cu temperaturi maxime de 18….20 de grade şi minime de 8…10 grade, în medie, posibil mai scăzute în data de 20 mai. Începând din 23 mai, se estimează o încălzire treptată a vremii, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale în ultima decadă a lunii mai, iar în unele zile vor fi chiar mai ridicate decât mediile multianuale, respectiv 23…26 grade ziua şi 11…13 grade noaptea, mediat regional.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în mare parte a intervalului de referinţă. Vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii extinse şi local se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate.

METEO. În Crişana, vremea va fi răcoroasă în prima săptămână, când vor fi valori termice diurne de 17…21 de grade şi nocturne de 7…11 grade, posibil mai scăzute în jurul datei de 20 mai. Începând din 24 mai, valorile temperaturii aerului vor fi în creştere treptată, apropiindu-se de cele normale pentru ultima decadă a lunii mai, cu medii ale maximelor de 22…24 de grade şi ale minimelor de 10…13 grade. În cea mai mare parte a intervalului de referinţă, probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată. Vor fi mai ales fenomene de instabilitate atmosferică, iar local, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate.

METEO. În Transilvania, în prima parte a intervalului de prognoză, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an, astfel că, în medie, temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 20 de grade, iar minimele între 4 şi 9 grade. Începând din data de 24 mai, valorile termice vor fi în creştere treptată şi se vor situa în jurul celor caracteristice ultimei decade a lunii mai, respectiv 20…24 de grade ziua şi 7…11 grade noaptea, mediat regional.

Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în majoritatea zilelor; vor fi mai ales manifestări de instabilitate atmosferică, iar local se pot înregistra în intervale scurte de timp sau prin cumulare cantităţi de apă mai însemnate.

METEO. În Maramureş, prima săptămână a intervalului va fi caracterizată de o vreme rece pentru această perioadă din an, cu temperaturi maxime de 14….18 grade şi minime de 6…10 grade, în medie. Începând din 24 mai, se estimează o încălzire treptată a vremii, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale în ultima decadă a lunii mai, iar în unele zile vor fi chiar mai ridicate decât mediile multianuale, respectiv 21…23 grade ziua şi 9…12 grade noaptea.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în mare parte a intervalului de referinţă şi, mai ales în prima săptămână, se vor cumula cantităţi de apă însemnate.

Meteo. În Moldova, în prima săptămână, zilele caracterizate de o vreme normală termic şi local chiar mai caldă decât în mod obişnuit (cu maxime de 20…25 de grade) vor alterna cu zile mai răcoroase când la amiază vor fi temperaturi de 18…21 de grade. Minimele termice vor fi în general de 8…12 grade, cu valori mai mici în unele nopţi în nordul regiunii. Pentru cea de-a doua săptămână estimările indică un regim termic în general peste cel caracteristic perioadei, cu valori diurne de 22…26 de grade şi nocturne de 10…14 grade.

Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată în perioada 17-19 mai, iar în restul intervalului de referinţă, pe arii restrânse, mai ales în nordul regiunii şi în zona subcarpatică, se vor semnala fenomene de instabilitate atmosferică.

În Dobrogea, în prima săptămână, vor fi alternanţe între zile cu o vreme normală termic pentru această perioadă din an (cu maxime de 19…24 de grade) şi zile mai răcoroase când la amiază vor fi temperaturi de 17…20 de grade; minimele termice vor fi în general de 8…12 grade. Pentru cea de-a doua săptămână estimările indică un regim termic apropiat de cel caracteristic în a doua decadă a lunii mai în zona litorală (cu valori diurne de 20…22 de grade) şi temperaturi peste mediile multianuale în partea continentală (în medie 24…26 de grade).

Probabilitatea pentru ploi locale, temporare va fi mai ridicată în zilele de 17, 19 şi 20 mai, iar pentru restul intervalului de referinţă este estimat un regimul pluviometric deficitar.

În Muntenia, în prima parte a intervalului, zilele cu valori termice în jurul celor climatologic specifice (cu maxime de 21…24 de grade) vor alterna cu zile mai răcoroase când, mediat regional, la amiază vor fi temperaturi de 17…22 de grade; minimele termice vor fi în general de 9…12 grade, cu valori mai mici în unele nopţi, în special nordul regiunii. Pentru cea de-a doua săptămână estimările indică un regim termic în general peste cel caracteristic perioadei, cu valori diurne, în medie, de 24…27 de grade şi nocturne de 10…14 grade.

Probabilitatea pentru ploi pe suprafeţe relativ extinse va fi mai ridicată în zilele de 17, 19 şi 20 mai. Pentru restul intervalului de referinţă, este estimat un regim pluviometric în general deficitar, fiind posibile pe alocuri fenomene de instabilitate atmosferică.

În Oltenia, până spre sfârşitul primei săptămâni, vremea va fi în general răcoroasă, cu temperaturi maxime de 18…22 de grade ( posibil mai scăzute în data de 20 mai) şi minime de 7…11 grade, mediat regional. Începând din 23 mai, temperatura aerului va fi în creştere până la valori în jurul celor normale pentru ultima decadă a lunii mai şi chiar peste mediile multianuale, cu 24…27 de grade în orele după-amiezilor şi 10…15 grade în timpul nopţilor.

Probabilitatea pentru ploi pe suprafeţe extinse va fi mai ridicată în zilele de 17, 19 şi 20 mai. Pentru restul intervalului de referinţă, vor fi pe alocuri fenomene de instabilitate atmosferică.

La munte, până la finalul primei săptămâni de prognoză, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an, cu medii ale temperaturilor maxime de 6…12 grade şi ale minimelor de 0…6 grade, cu valori uşor negative la altitudini mari. Încălzirea vremii estimată după data de 23 mai va determina valori termice apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii mai, 8…16 grade cele diurne şi 2…8 grade cele nocturne.

Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în cea mai mare parte a intervalului, dar în special în prima săptămână când instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se vor înregistra local cantităţi de apă însemnate. În primele zile, la altitudini în general de peste 1800 m, vor fi şi averse de lapoviţă sau ninsoare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/187507724-511683996649234-3208794270838235768-n.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/187507724-511683996649234-3208794270838235768-n-300x287.pngrootstireaUncategorised
METEO. În Banat, prima săptămână a intervalului de prognoză va fi caracterizată de o vreme în general răcoroasă, cu temperaturi maxime de 18....20 de grade şi minime de 8...10 grade, în medie, posibil mai scăzute în...