Iulia Frociu este poliţistă de 3 ani în cadrul Biroului de Ordine Publică al municipiului Botoşani.

Sâmbătă a venit într-un suflet la locul unde se anunţase că un bărbat ţine sechestrată o fetiţă de 3 ani, fiica lui.

Ea a intrat în discuţii cu bărbatul şi, creând o poveste, bazându-se pe faptul că pe ea o cheamă Iulia, iar pe bărbat, Iulian, a reuşit să îl convingă să aibă încredere în ea şi să îi dea copila pe geam.

„Ne-am bucura dacă povestea Iuliei se va viraliza cel puţin la fel de mult cum, zilele trecute, s-a viralizat fotografia cu poliţista surprinsă în trafic, lângă maşina de serviciu!
Astăzi, Iulia, a reuşit să salveze viaţa unei fetiţe de 3 ani. Tatăl fetiţei, cunoscut cu anumite afecţiuni şi sub influenţa băuturilor alcoolice, le-a scos cu violenţă din casă pe mama şi bunica acesteia, apoi a ameninţat că va ucide fata cu o macetă. Iulia a reuşit să negocieze cu bărbatul. După o discuţie de aproximativ 20 de minute, l-a convins să îi ofere fetiţa în siguranţă”
, scriu cei de la MAI, pe Facebook.

„Când am luat-o în braţe mi-au lăcrimat imediat ochii, de parcă era copilul meu. În momentul în care i-am dat mamei fetiţa, am simţit în ochii acesteia o bucurie pe care nu o pot exprima!”, a povestit Iulia Frociu.

Bărbatul s-a predat poliţiştilor aflaţi la faţa locului şi s-a întocmit un dosar penal pe numele său.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/183895440-5406643696072644-1536456645493128016-n.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/183895440-5406643696072644-1536456645493128016-n-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Iulia Frociu este poliţistă de 3 ani în cadrul Biroului de Ordine Publică al municipiului Botoşani. Sâmbătă a venit într-un suflet la locul unde se anunţase că un bărbat ţine sechestrată o...