Nicuşor Dan a spus că la dialogul de miercuri seara au participat reprezentanţii USR PLUS, PNL şi PMP din Bucureşti, pentru a avansa pe tema realizării bugetului Capitalei.

La întâlnirea online au participat Vlad Voiculescu, Horia Tomescu şi Cosmin Smighelschi (USR PLUS), Violeta Alexandru, Stelian Bujduveanu, Răzvan Socolovici şi Diana Mardarovici (PNL), Andrei Ionescu şi Sebastian Moise (PMP).

„A fost un dialog echilibrat, în care am căutat căi de a rezolva lucrurile în interesul bucureştenilor. În numele USR PLUS, Vlad Voiculescu a solicitat noi date tehnice cu privire la buget, urmând ca în următoarele 24 de ore, în cadrul organizaţiei, să se facă o nouă analiză, astfel încât să ne apropiem cu toţii de o soluţie. Discuţiile vor continua mâine seară (joi seara – n.r.) şi sper să ajungem cât mai curând la un acord, ţinând cont atât de priorităţile comune, cât şi de constrângerile momentului”, a spus primarul Nicuşor Dan.

Horia Tomescu, viceprimarul USR PLUS al Capitalei, a anunţat şi el că a avut „o discuţie productivă” cu primarul general despre bugetul Capitalei şi a spus că va exista un nou proiect de buget.

„Am avut în această seară o discuţie productivă cu primarul general pe subiectul bugetului Capitalei pe anul acesta. O nouă versiune a bugetului va fi transmisă consilierilor generali în cursul dimineţii, împreună cu fundamentarea veniturilor şi cheltuielilor propuse de Nicuşor Dan. Este un pas înainte şi ne dorim să căutăm în continuare, pe baza unor informaţii clare, o soluţie corectă pentru Bucureşti”, a anunţat Horia Tomescu.

Viceprimarul adaugă că noua propunere va fi analizată, iar discuţiile vor continua într-o nouă întâlnire joi, de la ora 19.30.

Bugetul Capitalei a fost respins cu 17 voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi 14 abţineri, după ce consilierii USR PLUS i-au cerut primarului general Nicuşor Dan să retragă proiectul pentru că nu a fost dezbătut, iar veniturile „nu sunt realistice”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/7635366-mediafax-foto-eduard-vinatoru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/7635366-mediafax-foto-eduard-vinatoru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Nicuşor Dan a spus că la dialogul de miercuri seara au participat reprezentanţii USR PLUS, PNL şi PMP din Bucureşti, pentru a avansa pe tema realizării bugetului Capitalei. La întâlnirea online au participat Vlad...