Naomi Osaka va ocupa funcţia de copreşedinte al evenimentului, cu ocazia revenirii Met Gala, după un an de pauză. Balul caritabil va avea loc pe 13 septembrie, în ziua de luni, imediat după finala US Open.

Cunoscut formal sub denumirea Costume Institute Gala at New York’s Metropolitan Museum of Art (Gala Institutului de Costume de la Muzel Metropolitan de Artă, din New York) , Met Gala este unul dintre cele mai pline de farmec petreceri cu vedete din calendarul celebrităţilor.

„Superstarurile Gen-Z, Timothée Chalamet, Billie Eilish, Naomi Osaka şi Amanda Gorman vor fi copreşedinţi, în timp ce Tom Ford, Adam Mosseri şi Anna Wintour vor fi invitaţii onorifici ai serii”, a scris Vogue în anunţul evenimentului. „Poate că sunt tineri, dar fiecare dintre cogazdele nopţii şi-a pus amprenta asupra modei.”, se mai spune de către organizatori.

„Deşi s-a născut în Japonia, campioana la tenis Naomi Osaka s-a format în SUA, acumulând titluri şi dezvoltând un simţ ireversibil al stilului. Piesele izbitoare şi colorate pe care le poartă pe teren şi în afara lui au transformat-o într-o muză pentru designeri şi una dintre sportivele cele mai bine îmbrăcate”, scriu cei de la Vogue, citaţi de wtatennis.com.

Osaka s-a întâlnit prima dată cu redactorul-şef de la Vogue şi cu Anna Wintour, după ce a câştigat primul său titlu major la US Open, în 2018. Atunci a primit prima dată invitaţia de a participa la Met Gala, pe care a declinat-o.

„Simt că ar fi distractiv să merg, dar atunci ar trebui să vorbesc cu oamenii şi ştim cu toţii că nu-mi place să fac asta”, a spus atunci Osaka.

Serena Williams, Maria Sharapova şi Roger Federer au fost invitaţi frecvent în cadrul evenimentului.

În 2019, cei care au participat la eveniment au făcut o donaţie de minim 30.000 USD.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/fotojet-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/fotojet-1-300x279.jpgrootstireaUncategorised
Naomi Osaka va ocupa funcţia de copreşedinte al evenimentului, cu ocazia revenirii Met Gala, după un an de pauză. Balul caritabil va avea loc pe 13 septembrie, în ziua de luni, imediat după finala US Open....