Redeschiderea restaurantelor la interior, dulce sau amară? Să se bucure antreprenorii din HoReCa de ocazie sau să nu lase garda jos şi să pregătescă în avans cheile pentru închidere? Greu de răspuns, mai ales că un local nu este un device gata de pornire sau închidere la comanda statului.

Şi totuşi, până acum au făcut-o de patru, cinci ori. Radu, proprietarul restaurantului Nor din Capitală, a pierdut deja numărătoarea, dar îşi pune mari speranţe în această redeschidere.

„Cred cu tot sufletul şi cu toată inima că este ultima redeschidere şi că nu o să ne mai închidă din nou pentru că deja rata vaccinării a ajuns destul de sus”, spune Radu Dumitrescu, CEO Restograf

El recunoaşte că nu îi va fi uşor. Va deschide şase restaurante, în fiecare zi câte unul. Problema lui este cu cine va susţine funcţionarea. Din 350 de angajaţi, a mai rămas cu 150.

„Mai mult de jumătate dintre ei s-au reorientat, şi-au schimbat domeniul de activitate. Şi nu mai vor să se întoarcă. În acest moment ne este extrem de greu să angajăm pe cineva, ne este greu să găsim oameni calificaţi.Suntem în situaţia în care ne punem problema în fiecare zi din ce ţară să mai aducem oameni. Nepal, Vietnam?”, adaugă Radu Dumitrescu.

Poate că este ultima redeschidere dar, chiar şi aşa, golurile financiare şi de personal rămân. Iar recuperarea, cu sau fără banii de la stat, va dura ani, spune Radu: „Deocamdată nu am văzut nicio despăgubire. Am făcut de multe ori calculul acesta şi cred că aici vom ajunge la începutul anului 2024, nu mai devreme”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/profimedia-0609113999.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/05/profimedia-0609113999-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Redeschiderea restaurantelor la interior, dulce sau amară? Să se bucure antreprenorii din HoReCa de ocazie sau să nu lase garda jos şi să pregătescă în avans cheile pentru închidere? Greu de răspuns, mai ales că un...