Discriminarea faţă de persoanele care au o altă orientare sexuală costă enorm România. Potrivit datelor furnizate de asociaţia Mozaiq, din această cauză, ţara noastră pierde anual între 6,3 şi 17,6 miliarde de RON adică între 1,6 şi 4,4 de miliarde de dolari. Mai mult, persoanele care sunt afectate de boli grave precum HIV sau SIDA suferă şi ele din cauza discriminării.

 

Alexandru Moisii este activist într-o organizaţie LGBT. Spune că a fost dat afară de la job când angajatorul a văzut că militează pentru drepturile celor care au altă orientare sexuală.

„Mi se pare anormală decizia nu doar din punct de vedere al taxelor cât şi din punct de vedere moral. Până în ziua în care ei vor găsi o altă persoană pentru că un proces de recrutare durează până la 4-5 luni, în unele cazuri, normal că acea perioadă se pierde pentru stat”, a spus Alexandru Moisii, consilier orientare profesională.

Vlad este directorul executiv asociaţia Mozaiq. El afirmă că persoanele gay sau transgender sunt foarte vulnerabile pe piaţa muncii din România. Este şocat pentru că deşi ordonanţa 137 interzice discriminarea bazată pe orientarea sexuală, unele companii concediază pe acest criteriu. Evident, spune el, România pierde lupta şi cu moralitatea dar şi cu economia.

 

„Pentru fiecare cetăţean costul economic şi pierderile pentru economie sunt de 950 de lei per persoană şi asta poate să ducă la câteva miliarde de euro de fapt în total. Deci persoane care sunt şcolite, care au o anumită calificare. Pentru că nu au drepturi în România aleg să emigreze şi atunci evident România pierde economic pentru că oamenii ăia se duc şi se angajează în alte ţări. Turiştii nu vin în ţări care sunt homofobe tocmai pentru că sunt cunoscute ca fiind homofobe şi atunci de ce să mă duc eu cuplu gay din Germania în România să fiu agresat pe stradă sau să nu pot să mă ţin de mână cu partenerul meu”, a declarat Vlad Viski, director executiv MozaiQ.

 

Mai mult, discriminarea bazată pe orientarea sexuală afectează puterni nu numai piaţa muncii dar şi sectorul turistic.

 

VLAD VISKI, director executiv asociaţia Mozaiq: Turiştii nu vin în ţări care sunt homofobe tocmai pentru că sunt cunoscute ca fiind homofobe şi atunci de ce să mă duc eu cuplu gay din Germania în România să fiu agresat pe stradă sau să nu pot să mă ţin de mână cu partenerul meu.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/lgbt.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/lgbt-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Discriminarea faţă de persoanele care au o altă orientare sexuală costă enorm România. Potrivit datelor furnizate de asociaţia Mozaiq, din această cauză, ţara noastră pierde anual între 6,3 şi 17,6 miliarde de RON adică între 1,6...