Imaginea articolului Pfizer-BioNTech: Vaccinul nostru e eficient împotriva variantei indiene. Europa, aproape de imunitatea de turmă? Estimările lui Ugur Sahin

FOTO: Ugur Sahin. Sursa: Profimedia

Ugur Sahin a explicat că testele de laborator sunt încă în desfăşurare, dar „varianta indiană are mutaţii pe care le-am studiat deja şi împotriva cărora s-a demonstrat că funcţionează vaccinul nostru”, conform La Repubblica.

Sahin a adăugat, de asemenea, că vaccinul Pfizer-BioNTech ar putea fi autorizat în China „cel târziu în iunie”.

„Europa va atinge imunitatea de turmă în iulie, cel târziu în august, când vaccinarea va fi atins aproximativ 70% din populaţie. Biotehnologia studiază, de asemenea, siguranţa vaccinului său asupra copiilor. Dar numai când avem date complete putem recomanda şi vaccinarea”, spune Sahin.

În ceea ce priveşte durata protecţiei, Sahin afirmă: „Datele privind vaccinurile ne arată că răspunsul imun scade odată cu trecerea timpului. O a treia doză va fi probabil necesară între 9 şi 12 luni după prima şi din nou periodic la fiecare 12 -18 luni”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...