Diana Şoşoacă a primit un avertisment scris din partea Biroului Permanent al Senatului. Comisia Juridică a cerut într-un raport sancţionarea senatoarei pentru refuzul de a purta mască în sala de plen, dar şi pentru neadecvat pe care l-a avut în Parlament.

 

PŞotrivit sancţiunii primite, Diana Şoşoacă nu mai are voie să reprezinte Senatul României timp de trei luni la evenimente externe şi interne.

 

„Majoritatea membrilor Comisiei au apreciat şi susţinut prin votul lor favorabil că faptele doamnei senator Iovanovici – Şoşoacă astfel cum au fost analizate în cuprinsul prezentului raport, se subscriu abaterilor disciplinare (…) prin conduita ofensatoare, comportamentul inadecvat şi utilizarea termenilor injurioşi şi ofensatori în cadrul Senatului, Doamna senator Iovanovici-Şoşoacă încalcă deontologia parlamentară, normele de conduită, demnitatea funcţiei şi solemnitatea activităţilor parlamentare desfăşurate în plenul Senatului”, se arată în raportul depus la Biroul Permanent al Senatului.

 

Diana Şoşoacă a fost invitată la discuţiile din Comisie pentru a-şi spune părerea, dar a refuzat. Ea a trimis un punct de vedere în scris, în care îi acuză pe senatori că o supun discriminării, hărţuirii şi jignirilor. De asemenea, ea a precizat că va cere ajutor internaţional şi va sesiza ambasadele.

 

În urmă cu două săptămâni, Diana Şoşoacă a provocat un nou scandal în Parlament. Senatoarea, care purta o mască din plastic, a avut un schimb de replici cu preşedintele Comisiei Juridice, Iulia Scântei, după ce aceasta i-a cerut să poarte o mască de protecţie conformă.

 

Şoşoacă a susţinut că legea „nu precizează ce mască trebuie să poarte“, după ce Iulia Scântei i-a oferit o altă mască, pe care senatoarea nu a acceptat-o. ”Eu nu port porcăria aia de mască. Doamnă, am mască, da? Potrivit legii 55 nu se precizează ce mască trebuie să port. Nu faceţi spectacol cu mine aici şi vă rog să îmi arătaţi articolul din lege unde scrie cum arată o mască. Daţi-mi articolul care spune cum arată masca, să-mi acopere gura şi nasul?“

 

Senatoarea a intrat cu forţa în sală, păzită de doi angajaţi ai Senatului, şi a susţinut că „s-a dat ordin să fie bătută“.

 

Ulterior, Şoşoacă a sunat la 112 şi a spus că a fost „bruscată şi lovită“, explicând că a forţat uşa pentru că angajaţii Senatului au vrut să îi strivească piciorul:

 

 

 

 

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/7637701-mediafax-group-alexandru-dobre-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/7637701-mediafax-group-alexandru-dobre-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Diana Şoşoacă a primit un avertisment scris din partea Biroului Permanent al Senatului. Comisia Juridică a cerut într-un raport sancţionarea senatoarei pentru refuzul de a purta mască în sala de plen, dar şi pentru neadecvat pe care l-a avut în...